O liniște apăsătoare domnește de ieri peste comuna Vedea. Pare că timpul s-a oprit în loc iar pe ulițele satelor nu se vorbește decât despre asta: părintele Laurențiu a murit! Cuvintele cad ca plumbul spuse de la unul la altul de oamenii care l-au cunoscut. „Ce-o fi avut?” Se mai aude câte-o voce. De ce a făcut-o? Ce l-a împins la gestul ultim al sinuciderii? Întrebarea stăruie în mintea tuturor. Și în privirea lor tristă. Dar nimeni nu are răspuns. La răspântii toți sătenii, majoritatea bătrâni, dau din cap a dezaprobare. Femeile cucernice se-nchina și murmură un „Dumnezeu sa-l ierte, că a fost bun cu noi!”

Oamenii sunt sinceri și spun ceea ce simt, compasiune pentru această familie greu încercată, mai ales pentru biata mamă care în urmă cu patru ani își vedea fiul zdrobit de durere pentru moartea soției sale. Iar acum doua zile, femeia avea să își descopere iubitul băiat, fără suflare. Ce dramă, ce durere poate fi mai mare pentru un om? Localnicii din satul Frătici-Vârjesti sunt cu toții uluiți de năpăsta care a căzut pe capul și sufletul vecinei lor. Oare va supraviețui cumplitei poveri pe care o are de dus? Satenii care o cunosc nădăjduiesc că o va ajuta Dumnezeu cel milostiv, căruia chiar Laurențiu i-a slujit mulți ani până în 2008, în altarul Bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”. O perioadă înfloritoare pentru parohia care a fost grav afectata de cutremurele din 1977, 1986 și cel din 1990.

Parintele Laurențiu a fost un demn continuator al operei de refacere, restaurare și conservare a monumentului în care aducea slavă lui Dumnezeu. Dar dincolo de latura administrativă în care excela, părintele Laurențiu s-a remarcat, fără să își fi propus prin multitudinea faptelor bune, știute și neștiute. Generozitatea întruchipată pe care enoriașii si-o mai amintesc și astăzi. Nu exista famie necăjită să nu fie ajutată de preot sau om sărman pe care să nu-l miluiască de-ndată cu hrana, îmbrăcăminte și încălțăminte ori lemne de foc pentru a-si încălzi odaia. Mare a fost tristețea credincioșilor când preotul lor inimos a plecat.

Viața ii rezerva un alt traseu, după cum se astăzi. Timpul a trecut, anii s-au scurs filă după filă dar sătenii i-au purtat un adânc respect celui care-i păstorise vreme îndelungată. Asemeni unui pelerin, Laurențiu Floroiu a străbătut alte drumuri, la propriu și la figurat. A intrat în lumea afacerilor, si-a consolidat o stare materială, a cunoscut mirajul lumii și capcanele ei.

Credinciosii din fosta sa parohie nu îl judecă. Ba dimpotrivă, au doar cuvinte de laudă la adresa lui și acum cu toții invocă diverse întâmplări și amintiri cu el, mulți rememorând situații în care preotul s-a implicat în cazuri sociale. Ba chiar și în ultimii ani, de fiecare dată când se întorcea în satul natal, era darnic cu cei nevoiași. Printre alte fapte bune, familia sa a donat câte un rând de veșminte preoțești monahilor de la Mănăstirea Vedea. Și câte alte fapte nu va fi făcut, în taină? Acum sătenii se cutremură gândindu-se că tocmai el, părintele Laurențiu, care nu și-a pierdut harul preoțesc cu toate ca nu mai slujea in altar, nu va avea parte de o slujbă de înmormântare, după rânduială.

Cei mai cuvioși dintre vecinii familiei îndoliate îl trec însă,discret în pomelnicele lor. Preoții bisericii Sf. Arh. Mihail și Gavriil regretă și ei pierderea prietenului lor și măcar în gând se roagă și ei pentru iertarea lui, știind mai bine ca oricine din cărțile sfinte, că „mare luptă are sufletul când se desparte de trup! Și vai, cât lăcrimează atunci, și nu este cine sa-l miluiască pe dânsul…”

Distribuie pe Facebook

Eduard Tomaziu

See Full Bio