N-am crezut, dar am trăit s-o vedem și pe-asta: o țară independentă și suverană, Ucraina, este atacă fără drept de apel de Rusia. Nu-i ficțiune, ci o realitate cruntă. Și care, iată, se produce dramatic de o lună. De neconceput că acest răboi dement n-a putut fi oprit. Ca să n-avem o dramă umanitară, mii, zeci de mii de morți și răniți, zece milioane de refugiați, orașe distruse, avioane, elicoptere, tancuri, drone, lansatoare de rachete făcute praf. Și, pe deasupra, și mai de necrezut: amenințarea cu arme nucleare. Superputerile sunt la un pas de a intra într-un război cu ”distrugere reciproc asigurată”. Deocamdată, ce-i drept, pe terenul de război al țărilor mici.
Ce pot să fac eu, jurnalist dintr-un colț de provincie românească, martor la drama asta? Sigur, și eu – ca și cei mai mulți dintre noi – mă uit mai întâi la ceea ce fac cei mai mari și mai puternici. Nu de la noi, că ei n-au cine știe ce putere, ci la cei mai mari – mari, adică la SUA, UE, NATO. Ce-au făcut ei în tot acest timp? Au avut, ce-i drept, o suită de inițiative menite să-l descurajeze pe dl. Putin, taxat drept ”criminal de război”, care se vede astfel în poziția de a conduce lumea. Cum acțiunea de descurajare n-a reușit, au trecut la a doua fază, adică a venit vremea să ne apărăm față-n față cu urgia războiului. Căci ce este acest Summit NATO altceva decât cea mai importantă întâlnire a reprezentanților celor mari pentru a găsi cu adevărat soluții eficente de apărare?
Dar, să-mi fie iertat mie, un muritor de rând, că-mi permit să opinez că reacția asta e târzie, destul de târzie. Și de aceea post-festum. Adică după ce au murit oameni, soldați și civili, mă trezesc acum, după o lună, că a venit vremea să întăresc frontul estic al NATO.
Cititorii mei își mai amintesc, cred, de o carte incitantă a lui Alvin Toffler, intitulată ”Șocul viitorului”, unde autorul întrevedea că, în sistemul global care va lua ființă, după depășirea primelor două valuri, agrar și industrial, pe scena lumii vor apărea și state ”nebune”. Care se vor comporta bizar și vor viola regulile obișnuite, așa cum, iată, s-a întâmplat cu Federația Rusă. State ai căror conducători nu vor fi cele mai luminate minți, nu vor avea aversiune față de risc și vor deregla întregul sistem al securității, europene și globale, în dorința de putere, de a dicta regulile după care să se conducă lumea. În noua ordine economică mondială.
Sigur, azi, condiția naturală este, de la sine înțeles, pacea, echilibrul între puterile lumii. Dar dacă se întâmplă să fie cineva care dorește să rescrie regulile și pentru asta tulbură ordinea prestabilită? Păi, atunci, zic deștepții lumii, va intra în acțiune teoria ”balanței puterii”, care presupune că, dacă o națiune devine prea puternică, celelalte vor forma o coaliție pentru a o contracara, readucând-o pe orbita sa și restabilind echilibrul. Azi, momentul critic s-a produs, unul de proporții. De salutat fără prea multă vorbă solidaritatea statelor europene cu cele din America, dar războiul n-a fost oprit, continuă să se desfășoară cutremurător sub ochii noștri. La Summit-ul NATO de săptămâna trecută s-au emis mesaje emoționale, s-au luat decizii importante, dar, din nou să fiu iertat, ele s-au produs tot post-festum. După ce au murit oameni. Or, cu toții ne doream să nu se fi întâmplat asta.
Noi n-am crezut, ei, politicienii, nu l-au citit pe Toffler cu al său celebru best-seller ”Război și antirăzboi”, care-și încheie cartea cu remarca șocantă ”s-ar putea să nu te intereseze războiul, dar tu îl interesezi pe el”, drept care, iată, ne lăsăm mușcați de ”câinii războiului”. Cum ne apăram? Eu, unul, nu am soluții, continuu să cred că securitatea noastră stă în art. 5, dar mai cred că trăim pe bune șocul viitorului, cu vitezele sale uluitoare, și că reacția oamenilor politici și de decizie trebuie să opereze cu o viteză și mai mare, dacă vrem să supraviețuim. Altminteri, viața ne fuge de sub picioare în acest secol întunecat, în care am pășit plini de ură. Și, uite așa, câinii războiului continuă să ne hărțuiască. La granițele noastre. Războiul pare interesat de noi.
Viaţa ne fuge de sub picioare
Advertisement
Advertisement