La Ministerul Dezvoltării se află în curs achiziționarea de autobuze electrice pentru municipiul reședință de județ al Argeșului. „Achiziția de autobuze este în desfășurare, având ca termen de evaluare data de 31.12.2020. La Pitești vor demara lucrările pentru infrastructura necesară instalării stațiilor de încărcare”, precizează primăria.
Pentru Pitești vor fi cumpărate 40 de autobuze electrice cu lungimea de aproximativ 12 metri, însoțite de 11 stații pentru încărcare rapidă şi 40 pentru încărcare lentă. Autobuzele vor fi de tip solo (nearticulate), cu planșeu jos (podea integral coborâtă), cu facilități pentru accesul nelimitat al persoanelor cu mobilitate redusă, fără etaj, caroserie CE, echipate tehnic pentru operarea în relief predominant deluros. Reducerea estimată a emisiilor pentru municipiul Pitești va fi de 1.894 tone CO2/an, iar creșterea estimată a numărului de pasageri transportaţi va fi de 199.889 anual.
Valoarea investiției este de 134.749.800 lei, din care finanțare nerambursabilă 110.690.804 lei, contribuția proprie a municipiului Pitești fiind de 2.258.996 lei. Perioada de implementare este de 48 de luni: 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2022. D.C.