Veste proastă pentru cei care călătoresc pe liniile de tren București – Pitești – Craiova.
Compania CFR Infrastructură a anulat licitațiile pentru studiul de fezabilitate necesar electrificării pe liniile de tren București-Pitești-Craiova respectiv Râmnicu Vâlcea-Turnu Roșu (Valea Oltului) pentru că nu a primit oferte. Licitația a fost lansată în noiembrie pentru un cost estimat de 19 milioane lei. Pentru Linia București – Pitești – Slatina – Craiova electrificarea este propusă pentru traseul Titu – Craiova (155 km), iar pentru linia Râmnicu Vâlcea – Podu Olt de pe Valea Oltului între stațiile Râmnicu Vâlcea și Turnu Roșu (75 km).
Licitațiile au fost lansate cu clauză suspensivă, semnarea contractului fiind posibilă doar dacă se asigură finanțarea. După anularea licitațiilor, CFR Infrastructură (Regionala Craiova) ar putea relansa contractele cu aceeași valoare și durată de predare sau cu o valoare mai mare.
Proiectul de electrificare pe cele două linii face parte din strategia de modernizare și electrificare în lungul coridoarelor pentru București-Giurgiu, Dărmănești – Vicșani, Timișoara – Stamora Moravița, Craiova – Calafat, Cluj-Napoca – Episcopia Bihor, Constanța – Mangalia și Videle – Giurgiu, potrivit CFR Infrastructură.
,,Serviciul care se va achiziţiona constă în elaborarea studiului de fezabilitate pentru: Lot 1 Bucuresti (Chitila) – Titu – Pitesti – Slatina – Craiova km 95+000/250+052 intre statiile Titu – Craiova Lot 2 Ramnicu Valcea – Podu Olt km 292+015/367+577 intre statiile Ramnicu Valcea – Turnu Rosu. ” -SEAP
Electrificarea va permite creșterea vitezelor medii, reducerea poluării, creșterea volumelor transportate, scăderea consumului de energie și posibilitatea de a circula cu material rulant nou achiziționat din fonduri europene.
(Sursa: economedia.ro)