După eliminarea taxei pentru timbrul de mediu, una dintre cele mai aglomerate instituţii publice, alături de serviciile pentru înmatriculări vehicule, este Registrul Auto Român (RAR), ai căror angajaţi nu mai pot face faţă solicitărilor.
Ţinând cont de numărul impresionant de clienţi care se programează pentru obţinerea documentelor necesare în vederea primei înmatriculări în România, mai ales a vehiculelor second hand, conducerea RAR a luat o decizie care cu siguranţă va fi primită cu bucurie de toţi deţinătorii de vehicule. Astfel, până la sfârşitul acestui an, toate reprezentanţele din ţară, deci şi cea din Argeş, vor avea program de lucru cu publicul şi sâmbăta între orele 8-14. Excepţie fac zilele de 2, 23 şi 30 decembrie, declarate libere prin lege. Informaţia ne-a fost confirmată şi de Nicolae Albu, directorul Reprezentanţei Argeş a RAR, care a mai precizat că sistemul call center naţional le permite posesorilor de vehicule să obţină programare la oricare dintre reprezentanţele RAR, sens în care au la dispoziţie numărul unic de telefon 021/9672. De asemenea, există opţiunea programării online pe site-ul www.rarom.ro.
Cu alte cuvinte, la sfârşit de săptămână, angajaţii RAR vor avea liber doar duminica. Întrucât legea prevede că orele lucrate în plus faţă de progamul normal (sâmbăta fiind zi liberă) trebuie plătite suplimentar, suntem foarte curioşi să aflăm dacă cei din conducerea au luat în discuţie acest aspect şi cum îl vor soluţiona. Plătind dublu orele lucrate sâmbăta, sau acordând în compensaţie zile libere pe parcursul anului ce vine? Nu de alta, dar atunci când nu au lucrat în sărbătorile legale, salariaţii RAR au trebuit să recupereze liberele prin muncă.