Veste bună pentru angajați! Încă două zile libere.
Zilele de 16 august și 27 decembrie 2024 vor fi zile libere pentru angajații care lucrează la stat, potrivit unei Hotărâri de Guvern inițiată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Cele două zile cad, fiecare, într-o vineri, după Sărbătoarea Sfintei Maria Mare, respectiv Crăciun, astfel încât bugetarii vor putea face „punte„, pentru două mini-vacanțe mai lungi.
Cele două zile libere acordate în plus vin pe lângă celelalte 17 deja declarate nelucrătoare, ridicând astfel la 19 numărul zilelor libere pentru angajații la stat. De precizat, 16 august și 27 decembrie sunt zile libere cu recuperare, adică bugetarii le vor recupera în săptămânile următoare.
„Prezentul proiect de act normativ are în vedere asigurarea unei utilizări mai eficiente a duratei timpului de muncă, precum și crearea de timp liber în vederea recuperării capacității de muncă pentru personalul instituțiilor și autorităților publice”, motivează inițiatorii necesitatea acestui act normativ.
Cele două noi zile libere vizate de prezenta HG se adaugă celor 17 despre care se știa deja că sunt zile fără prezență la muncă.
Astfel, zilele de sărbătoare legală prevăzute în Codul Muncii sunt:
– 1 şi 2 ianuarie (prima şi a doua zi de Anul Nou);
– 6 ianuarie – Botezul Domnului (Boboteaza);
– 7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul;
– 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;
– Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paştelui;
– prima şi a doua zi de Paşti;
– 1 mai;
– 1 iunie;
– prima şi a doua zi de Rusalii;
– 15 august – Adormirea Maicii Domnului;
– 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;
– 1 decembrie (Ziua Naţională a României);
– 25 şi 26 decembrie – prima şi a doua zi de Crăciun.
(Sursa: Economedia)