N-am ales întâmplător subiectul. Trăim, în România, ceea ce aş numi efectele păcatelor tinereţii, sau anii care te urmăresc toată viaţa, sau ce faci ATUNCI te acuză AZI şi după decenii, indiferent cine eşti, indiferent ce ai ajuns, indiferent ce vrei să ajungi. Este, da, o experienţă de viaţă. A fost, mai întâi, „beţia din SUA”, apoi „dosarul” din SUA al lui Câţu. Faptul a stârnit furtună şi „breaking news” prin presa scrisă şi audio-vizuală, un fel de „suivism”, cum se zice în teoria presei, când toţi se bulucesc să reia subiectul – devenit la modă – ca să fie „la zi”!
„Nu mă mândresc cu asta!”, a spus, parcă, premierul ce vrea să fie şi şef la partidul Brătienilor. Tot astfel a replicat şi Bush junior, tot aşa amintindu-i-se de mulţi ani în urmă, acuzat, în plină campanie electorală, de preocupări bahice. S-a disculpat viitorul preşedinte al SUA, care a văzut, în mandatul său, şi cum Al Qaeda a intrat cu avioanele în Turnurile Gemene. Amintesc de acest episod iarăşi, nu întâmplător, pentru că după acel septembrie, americanii au intrat în Afganistan pentru a-i pedepsi pe terorişti (într-o cruciadă amplă, împotriva terorismului, nu numai aici). Astăzi, trupele americane s-au retras şi, aşa cum s-a întâmplat şi în Vietnam, suntem martorii unei fugi (ruşinoase, nu?) a celor care n-au fost în stare să instaureze „democracy” într-o ţară tribală.
Zilele acestea aflăm ceva care m-a determinat să scriu despre Bob Dylan. Un Dylan care ne-a încântat tinereţea şi care ne-a îndemnat să fim „Forever young” („Veşnic tânăr”). Presa americană scrie despre un fapt şi mai vechi decât cel al lui Câţu. Aminteşte că, în 1965, o fată de 12 ani ar fi fost drogată şi agresată sexual de Bob Dylan… „Dezvăluirea” n-a avut loc în 2016, când suedezii i-au acordat lui Bob Dylan Premiul Nobel pentru Literatură, pentru crearea de noi expresii poetice în cadrul marii tradiţii a cântecului american. Nu! De altfel, B. Dylan a mulţumit comitetului, dar n-a participat la banchetul tradiţional din 10 decembrie 2016. Mesajul i-a fost citit. Cum se va sfârşi totul? Nimeni nu ştie! Va rămâne, probabil, acolo, în epoca digitală, un norişor pe internet. Vremea îl va disipa.
Rămân versurile cântecului. Citez câteva: „Fie ca tu să creşti să poţi fi drept/ Fie ca tu să creşti cu adevărat/ Fie ca tu să ştii mereu adevărul/ Şi să vezi stelele care te înconjoară/ Fie ca mereu să fii curajos/ În picioare şi puternic/ Şi fie ca tu să fii veşnic tânăr… // Fie ca tu să ai o bază solidă/ Când vântul face schimbări rapide”… Apropo de vânt, tinereţea generaţiei mele a crescut sub aerul cântecului „Blowin In The Wind” (Suflând în vânt – 1961*). Citez dintr-o adevărată luare de poziţie împotriva războaielor: „Câte străzi un om trebuie să meargă/ până să îl chemi om/ da, şi câte mări un porumbel trebuie să navigheze/ înainte să poată dormi pe nisip/ da, şi de câte ori bilele de tun trebuiau să zboare/ înainte să fie interzise/ răspunsul, prietene, e să sufli în vânt/ răspunsul e să sufli în vânt”…
Veşnic tânăr, Bob Dylan (născut – 24 mai 1941), cântăreţul, compozitorul, poetul, muzicianul adorat, rămâne aşa cum îl ştim: cu muzicuţa montată în faţă, cântând la chitară melodiile care ne-au… încântat şi ne încântă însă. Rămâne veşnic tânăr prin moştenirea pe care o lasă.
P.S.* Mai cunoscut este sub titlul de „Vânare de vânt”, interpretat de Pitiş şi Vintilă, sau de Şeicaru.
