Pe la începutul anilor ’90, la puțin timp după ce am debutat în publicistică, eram în redacția de la „Argeșul” ce avea, la acea vreme, mulți jurnaliști. Fiind o zi de sărbătoare, eram cu toții la un pahar de bere și la o gustare. Ca să li se publice un material erau permanent în căutare de subiecte. La un moment dat, unul dintre ei mi-a spus: „Dumneavoastră nu aveți treabă. Subiectele vă vin pe bandă rulantă și bat la ușa cabinetului.” Mare dreptate a grăit. Iată dovada.
Recent a avut nevoie de consultație dermatologică o mai veche pacientă, o sexagenară ce are în antecedente un accident vascular cerebral. Un asemenea caz se poate repeta oricând. M-a impresionat extraordinar că, în urmă cu câteva luni, i-a donat un rinichi fiului său, suferind de insuficiență renală cronică, salvându-l să fie dependent pe viață de trei ședințe pe săptămână de dializă (rinichi artificial).
Din ce în ce mai mulți români merg, în ultimii ani, la clinici de diverse specialități de la Istanbul. Prețurile nu sunt modice, dar am văzut rezultate postterapeutice foarte bune. Intrând în posesia acestei informații, un bărbat în vârstă de 38 de ani, suferind de diabet zaharat cu valori mari ale glicemiei (chiar sub tratament corect urmat) s-a programat și a riscat, acceptând o intervenție chirurgicală de care eu am auzit pentru prima oară: by-pass între stomac și intestinul subțire. L-a costat 12.000 de euro, dar acum glicemia este în limite normale.
În copilăria și adolescența mea, cele mai bune cireșe ce se vindeau în piețe erau din comuna Bogați. I-am spus asta unei paciente în vârstă care locuiește în satul Glâmbocelu ce aparține acestei comune. „S-a cam ales praful de fostele livezi ce erau mândria noastră. Acum, alta este afacerea bogătanilor. Sunt gropari în Străulești și alte cimitire din București. S-au umplut de bani!”
Pentru că după 11 ani de căsnicie nu rămăsese niciodată gravidă, o pacientă în vârstă de 31 de ani, de comun acord cu soțul s-au hotărât să adopte un copil. Urmau să depună dosarul întocmit când, o senzație cumplită de greață a determinat-o să facă și un control ginecologic. Rezultatul: sarcină de cinci săptămâni. „Așa a vrut Dumnezeu. Am o frumusețe de băiat în vârstă de șase luni. N-am fost nici la Sovata, n-am schimbat nici cocoșu’!”