M-a urmărit titlulul ăsta vreo două zile până m-am împăcat cu ideea că nu-i chiar așa de trăsnit. Și nu neapărat în sensul sugerat de povestea cu capra și varza pe care țăranul, venit de la târg, trebuie să le treacă pe o punte îngustă, pândit de un lup flămând. Ci de o somație cu care mă bate insistent la cap nea Bădiță din Strâmbeni. Care mă somează, pentru că el citește ziarul și încă mai crede în forța scrisului. Și d-aia se duce la cârciumă cu ziarul, ca-ntr-o poiană a lui Iocan, ca să comenteze cu consătenii ce-i cu lumea asta, încotro se mișcă, ce-i cu Covidul ăsta, scăpăm sau nu scăpăm de el?
Dar, mai ales, îl frământă soarta agriculturii. Și pentru că a citit editorialul ”Livada care-mi frânge inima”, mă întreabă dacă nu-mi pasă și de varza lui? N-are multă, cât a pus în grădina casei, dar s-a făcut, slavă Domnului, ceva mai multă decât mânâncă el cu soția, motiv pentru care mai și vinde. Dar cui, că ”șnapanii ăștia nu-mi dau mai mult de 30 de bani pe kilogram, cum vă dau și dumneavoastră pe pere, iar asta-i bătaie de joc. De ce nu scriu și despre samsarii ăștia, ca să-i judece lumea, iar guvernul să dea un ordin, să facă ceva, vorba poetului. Ca să fie prețăluită munca, nu învârteala. Adică eu muncesc toată vara sub arșită, iar el stă la umbră ori își ridică o casă de se învârte după soare, făcută din sudoarea mea”!
Are dreptate și n-are dreptate Bădița al meu. Ori a uitat că trăim de vreo 30 de ani în regim de economie privată, unde nu munca este neapărat valoroasă, mai ales munca fizică, ci inițiativa, ideea lucrativă, abilitatea de a face un ban, și încă un ban, și tot așa. Ori a rămas cantonat în tărâmul vechii economii, de stat și planificată, dirijată de stat. Samsarii, cum le zice el, nu fac altceva decât speculează ”găurile” plasei pe care Parlamentul și Guvernul le-a lăsat prea mari în lege. Prin el, neglijați ”dezinteresat” și de Poliție, se strecoară întreprinzătorii privați care fac comerț și reușesc chiar să câștige mai bine decât cel ce asudă în arșiță.
Îmi este la îndemână un exemplu, ca să fiu și mai bine înțeles. Trec zilnic spre casă, pe strada Griviței din centrul Piteștiului. Cineva a avut ideea să deschidă aici un ”aprozar”, taman de unde cumpăram și altă dată legume și fructe. Cum n-am timp să merg la piața centrală și-mi este mai la îndemână aici, cumpăr fie un kilogram de roșii, ori de prune, ori de lămâi etc. Sunt, ce-i drept, mai scumpe ca-n piață, dar și mai frumoase. Mai mereu mă minunez, cum Dumnezeu face negustorul ăsta de aduce prune brumate, de zici că acum le-a cules din pom?! Și, ca să fiu cinstit, cumpăr de aici, chiar dacă-i mai scump, dar, vorba românului, face.
Nu știu dacă 30 de bani pe kilogramul de varză ori de pere este un preț corect, dar azi, la noi, se aplică legea economiei de piață. Adică, îți convine, cumperi, nu-ți convine, nu cumperi. Cerere și ofertă, nu?! Sigur, în baza acestei legi, statul păstorește multe, foarte multe nedreptăți.
De la modul în care se face comerț, până la modul în care este grădinărită economia noastră, cultura noastră, ba chiar și educația. De la o vreme, statul pare să nu mai aibă nicio treabă. El se mulțumește doar să strângă impozitele, treabă pe care nu o face bine nici pe asta. Și n-o face, fiindcă nu vrea ori nu știe să rezolve o serie de inegalități care interferează procesele economice și financiare.
Dar, mă rog, nu intru în povestea asta, cum nu intru nici în cea cu democrația, cu libertatea, cu etica. Unde șchiopătăm serios. O fi capitalismul ”muribund și-n putrefacție”, dar, iată, vorbesc specialiștii că avem serioase probleme cu democrația liberală aflată în criză, cum avem cu încălzirea globală. Ca să nu mai zic de Covid care, iată, domină lumea. Mai abitir ca terorismul.
Eu, în ce mă privește, scriu aceste rânduri cu gândul la parlamentarul Daniel Constantin, fostul ministru al agriculturii, căruia îi cer, ba chiar îl somez, așa cum procedează cu mine nea Bădiță de la Strâmbeni, să facă ce-o ști și să se țină de cuvânt, dacă va fi votat în Parlament din partea argeșenilor. Ce să facă? Ce-a promis că face cu fructele care putrezesc toamna în livezi, cu cartofii și varza speculate de samsari, cu cuptoare de uscat fructe etc. etc. Cum am promis la emisiunea de joi, voi fi cu condeiul și cu vorba televizată pe el. Ca să ne alegem și noi cu ceva, în cazul în care chiar îl alegem pe el, la rugămintea prim-ministrului Orban. Păi, cum altfel?!
