De azi, vacanţă, restricţii, proteste, vaccinare maraton, negocieri peste negocieri. Haos în ţară, dramă naţională. Majoră! Suntem asediaţi, a patra oară, cu o furie înverşunată, de varianta Delta a Covidului. Ne dăm de ceasul morţii, murim cu adevărat, câte patru-cinci sute pe zi. Coadă la morgă, gropile în cimitir sunt săpate cu excavatorul, dramă în familii, tragedie în ţară.
Şi încă bâjbâim în căutarea soluţilor pentru a ieşi din criza umanitară. Parcă suntem absorbiţi de un vârtej cumplit. Care ne atrage în adâncuri. Cineva parcă a pus pariu pe viaţa noastră. Care nu mai valorează nici cât o ceapă degerată. Şi nu altcineva, ci chiar noi înşine. De vreme ce, iată, asistăm, unii dintre noi, mai ales liderii, impasibili – deşi-i vorba de viaţa noastră! – la ceea ce am putea numi absurdul concurs al broaştei ţestoase cu Covidul. Mai precis cu cei care gestionează pandemia anilor 2020-2021. Că ăştia sunt broasca ţestoasă care se… „grăbeşte încet” ca să ajungă la ţintă. Adică la controlarea virusului, că de eradicare nu poate fi vorba. Încă!
Total de acord că pandemia ne-a luat pe nepregătite. Odată scăpat din laboratoarele chinezeşti, virusul şi-a făcut de cap în toată lumea. Călătoreşte clandestin, cu maşina, cu trenul, avionul sau vaporul, se insinuează unde află organismul mai şubred şi… gata boala. Ca şi altădată, în Evul Mediu, izolarea, carantina, dezinfectarea cu var sau prin foc sunt primele soluţii, până să găsim vaccinul anihilant, medicamentele necesare tratării celor infestaţi. Le-am găsit cu adevărat acum, nu ştim!
Deocamdată încercăm. După aproape doi ani. Cu testarea, cu vaccinarea, cu izolarea, cu carantina, cu apelarea la mască, la spălatul pe mâini etc. Aşa am bâlbâit-o, asaltaţi de trei valuri, iar acum privim disperaţi de pe creasta celui de al patrulea. În care se moare pe capete. Cum a păţit-o prima dată Italia, în Lombardia.
Noi am învăţat ceva din treaba asta? După viteza şi… „eficienţa” cu care se răspândeşte şi ne îmbolnăveşte virusul, s-ar părea că nu. Am încercat să militarizăm situaţia. L-am pus la comanda antivirus pe colonelul Gheorghiţă. N-a fost suficient. Iată că acum se apelează şi la generalul Ciucă. Ne militarizăm. Apropo, azi e Ziua Armatei, la mulţi ani! În fine, preşedintele a ajuns la constatarea că „cineva trebuie să guverneze ţara asta”, după ce ne-a spus pe şleau că „statul a eşuat”. Şi, pe cale de consecinţă, cei care au dus ţara la dezastru n-au ce mai căuta în guvern. Sunt şi ei un pericol, ca şi Covidul. Inutil să vă reamintesc că astă vară, în loc să testăm, să ne asigurăm vaccinurile şi medicamentele cu care să temperăm atacul prevăzut a fi cel mai virulent al variantei Delta, ne-am pierdut vremea cu alegeri la partide, cu aglomeraţie la mare, la evenimente festive. Mai mult sau mai puţin strict necesare în… stare de urgenţă. Rezultatul este cel pe care-l simţim pe pielea noastră, zi de zi, oră de oră, minut cu minut. Încă vii, bolnavii nu mai au loc de morţi în spitale. Colaps sanitar. Morţi, morţi şi iar morţi. Adunaţi la un loc, nu s-au înregistrat atâţia morţi nici la cutremurul din 1977, nici la Revoluţie. De ce? Pentru că, devine tot mai limpede, Covidul a mers la războiul ăsta cu viteza rachetei, iar cei care au gestionat virusul au făcut-o cu viteza broaştei ţestoase.
Cum am văzut, au fost luate măsuri fie cu multă întârziere, fie inadecvate, fie… de pe altă planetă. Ca să nu ne înghită de tot vârtejul. Că, da, suntem în al „doisprezecelea ceas”.
Şi pandemia este cât capra pe noi. Avem, slavă Domnului, suficiente vaccinuri, dar n-avem suficiente medicamente, nu mai sunt locuri în spitale, nici măcar pe holuri. E adevărat, unele dintre ţările prietene ne-au sărit în ajutor. Le mulţumim, că prietenul la nevoie se arată. Dar în ţară noi ce facem, de ce o tot lălăim? Trebuie să recunoaştem că avem nevoie de disciplină, de un premier cu mână fermă care să impună măsuri restrictive. Dar nu şi dictatură, nu şi restrângerea dreptului la muncă. Da, este adevărat, noi tânjim după o viaţă fără restricţii, dar dacă ele se impun pentru a scăpa de coşmar, le „înghiţim” şi pe astea. Din convingere, de frică. Căci, iată, oamenii stau din nou la cozi să se vaccineze. Cu sutele de mii. Record! Că vaccinul vine să ne asigure totuşi imunitatea. De „turmă”! Când vine să ne ia torentul, vârtejul, ca să ne ducă la fund.
Altminteri, voi ăştia care vă doriţi doar puterea, nu şi binele public, mai lăsaţi-ne cu poveştile! Cu vrăjelile politice. Că dacă vreţi poveşti, vă spunem şi noi una. Care să ne fie învăţătură de minte. Culeasă, prin anul ’48 al veacului trecut, de jurnalista şi avocata Adriana Georgescu, fostă şefă de cabinet a generalului Rădescu. Dar despre… sardelele ajunse-n ulei, în editorialul viitor, că acum nu mai avem spaţiu. Şi nici răbdarea necesară să mai suportăm mizerabilul tratament „politic” la care ne supun liderii noştri. Care iar şi iar se consultă, fac dezbateri, negociază, bla, bla, bla…
