Hipertensiunea arterială (HTA) este un factor major de morbiditate şi mortalitate cardiovasculară. Ghidul de HTA din 2013 defineşte ca presiune arterială optimă tensiunea arterială (TA) mai mică sau egală cu 120/80 mm Hg, normală între 120/80 şi 130/85 mm Hg şi normal înaltă între 130/85 şi 140/90 mm Hg. Se consideră hipertensiune valorile de peste 140/90 mm Hg la orice vârstă a individului.
Efortul fizic este practicat de când lumea şi pentru dobândirea valorilor materiale necesare traiului, dar şi în scop de întreţinere a corpului, ca stil sănătos de viaţă. Pentru depistarea cardiopatiei ischemice cronice se folosesc pe scară largă testele la efort, dar în ceea ce priveşte evoluţia TA în timpul efortului nu există un consens. Nu s-au stabilit valori prag privind comportamentul TA la efort, la hipertensivii controlaţi terapeutic. Valorile tensionale de peste 200 mm Hg pentru TA (tensiune arterială) sistolică (Mx) şi cele de peste 110 mm Hg pentru TA diastolică (Mn) constituie contraindicaţie relativă a testării la efort.
La normotensivii fără medicaţie şi fără patologie asociată (diabet zaharat, boală cardiacă ischemică, boală renală cronică etc) s-a cercetat răspunsul anormal al TA la efort standardizat şi rolul acestuia de factor predictiv pentru HTA. Scăderea TA indusă de efort s-a dovedit a fi factor predictiv pentru risc crescut de evenimente cardiovasculare. O scădere de 10 mm a TA sistolice (Mx) creşte semnificativ mortalitatea de orice cauză şi riscul de apariţie a evenimentelor cardiovasculare. O valoare a TA sistolică (Mx) mai mare sau egală cu 190 mm Hg la femei şi 210 mm Hg la bărbaţi este considerată un răspuns anormal/exagerat al presiunii arteriale la testul la efort. Acesta poate indica risc crescut de apariţie a HTA şi a altor evenimente cardiovasculare.
Unele medicamente folosite în tratamentul HTA pot conduce la efecte nedorite:
– Betablocantele (Concor, Betaloc etc) scad frecvenţa cardiacă (pulsul/minut) şi debitul cardiac (volumul bătaie x frecvenţa cardiacă);
– Diureticele (Indapamida, Diurex etc) pot scădea TA în timpul efortului;
– Nitraţii (Nitromint, Nitropector etc) pot creşte frecvenţa cardiacă şi pot scădea TA în repaus şi la efort;
– Antihipertensivele (de toate clasele) pot scădea uneori exagerat presiunea arterială.
Şi pentru că va veni canicula, cu temperatură ziua de peste 33-35 grade Celsius, atragem atenţia asupra folosirii medicaţiei (diuretice şi antihipertensive). Transpiraţia excesivă (în special la supraponderali) şi perspiraţia insensibilă pierd cantităţi de apă şi sare uneori mult peste efectul diureticelor. Ca prim pas (bineînţeles, sub control zilnic al valorilor tensionale, dimineaţa şi seara), este necesară la majoritatea hipertensivilor sistarea administrării diureticelor. Dacă după acest gest terapeutic valorile TA sub tratament rămân scăzute (120 către 100 mm Hg pentru TA maximă), se recurge şi la eliminarea temporară a unui agent antihipertensiv, când se folosesc două-trei asociate sau la scăderea dozelor când se foloseşte unul singur. Aici intră în discuţie şi folosirea combinaţiilor fixe (a două sau chiar trei medicamente antihipertensive, care conţin aproape constant şi un diuretic). Am avut cazuri de hipertensivi trataţi în ambulatoriu cu medicaţie în combinaţie triplă, care după două-trei zile de tratament, de la valori de 220 mg Hg, pentru TA – Mx, au ajuns la valori de sub 100, chiar sub 80 mm Hg, cu tendinţe la lipotimie (leşin).
Profilul nocturn al hipertensivilor, mai nou (în ultimii cinci ani) este de luat în seamă. La normotensivi şi la hipertensivi sub tratament (aproximativ 60% dintre ei) există tendinţa de scădere a valorilor TA în timpul nopţii – profilul dipper. La hipertensivii cu valori ale TA – Mx egale sau mai mari decât 200-220 mm Hg, trataţi pentru a obţine valori ţintă de sub 140/90 mm Hg, sunt posibile creşteri ale valorilor TA în timpul nopţii şi către dimineaţă – profilul non-dipper.
Complicaţiile cardiovasculare până la cele majore (accidente cardiovasculare), chiar decesul subit, se pot produce cu precădere la non-dipperi. Este necesar a se controla (de pacientul însuşi) şi TA nocturnă, de câteva ori pe săptămână, cu raportarea urgentă a valorilor crescute medicului curant.
Folosirea holterului pentru tensiune nu socotim a fi atât de necesară (precum cel pentru aritmii), suficientă fiind determinarea TA de către pacientul însuşi (de două-trei ori în 24 de ore), pe perioade lungi de timp, la domiciliu, în linişte, cu eliminarea „hipertensiunii de halat alb”.
P.S. Să nu crezi nimic din ce auzi, ci numai jumătate din ce vezi.
