O echipă de evaluare din Comandamentul Forţelor Întrunite a Componentei Operaţionale Terestre şi din Statul Major al Forţelor Terestre a verificat, la sediul Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” din Câmpulung, modul de pregătire a „Vulturilor Carpaţilor”, care urmează să participe la operaţia multinaţională „Resolute Support” în teatrul de operaţii din Afganistan, începând cu luna februarie.
După încheierea ultimei etape din evaluarea statică, colonelul Ovidiu Conduruţa, şeful echipei de evaluare, a apreciat modul în care s-a desfăşurat pregătirea militarilor pentru respectiva misiune, care reprezintă o adevărată provocare pentru acest batalion, iar experienţele profesionale dobândite atât pe timpul pregătirii, cât şi din cele două misiuni anterioare, în Kosovo 2007 şi Afganistan 2009, se vor dovedi cu adevărat apreciate după dislocarea în teatrul de operaţii. În cele patru luni de pregătiri intense, cavalerii florii de colţ, cum sunt numiţi vânătorii de munte, şi-au însuşit atribuţiile şi sarcinile pe care le au de îndeplinit, iar pe replicile din teren au executat misiuni în posturile de observare, în puncte de control al traficului, misiuni de patrulare, debarcaţi sau îmbarcaţi pe tehnica de luptă, misiuni tip „Guardian Angel”, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, toate acestea urmând a fi executate real începând cu prima perioadă a anului 2018 în Afganistan. Colonelul Conduruţa a fost impresionat de capacitatea militarilor Batalionului 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” de a se integra într-un timp atât de scurt în noul colectiv, de coeziunea, forţa de grup şi camaraderia de care dau dovadă vânătorii de munte. Batalionul a primit calificative maxime, fiind gata pentru ultima etapă, cea în care va fi evaluat din punct de vedere acţional, moment care marchează finalizarea perioadei de instrucţie şi pregătire pentru misiune.