Recent, la Batalionul 22 Vânători de Munte „Posada” din Curtea de Argeş s-a făcut rocadă la conducerea unităţii.
În cadrul unui ceremonial militar, colonelul Florin Corneliu Şoltuz a predat drapelul şi prin urmare comanda batalionului locotenent-colonelului Ioan Antonio Daniel Alexe. Fostul comandant a fost avansat în funcţie şi va îndeplini atribuţii de conducere la comandamentul unei unităţi militare din Braşov, iar la ceremonie au participat col. Cristian Teglaş, comandantul Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” Braşov, oficialităţi locale din municipiul Basarabilor, comandanţi ai structurilor de ordine publică şi siguranţă naţională, foşti comandanţi şi cadre militare ale batalionului.
Val. NICOLAU