Lumea a intrat deja în al cincilea val al pandemiei de coronavirus. Nu este vorba, aşadar, de valul al cincilea al invaziei extratereştilor sau de „valurile” lui Alvin Toffler – ce bine ar fi! – ci de valurile pandemiei de Covid-19. Şi, în ciuda acestor valuri pandemice, mai sunt unii dintre noi care contestă vaccinul antigripal. Ei îşi duc vieţile într-o iluzorie siguranţă, ceea ce nu îi va feri de o eventuală trezire în faţa realităţii adevărate, ca aceea a lui Don Quijote, care s-a soldat cu vindecarea minţii visătorului. Însă în cazul acestor oameni nu e vorba de vreo vindecare, ci de o nevroză generalizată. Şi astfel, caracterul donquijotesc a apărut şi în sânul poporului român. Căci toată această babilonie de vorbărie goală, ferită de controlul opiniei publice şi a bunului simţ, are ceva din… donquijotesc.
În primul rând, zăpăceşte lumea. Împiedică reacţia sănătoasă a publicului, care fie prin râs, fie prin indignare, fie printr-o îndreptăţită revoltă, pune în pericol vieţile oamenilor. În al doilea rând, ascute luptele politice, care pur şi simplu fac ca societatea noastră să devină şi mai vulnerabilă în faţa lui Covid-19. Deci, acum, în faţa valului al cincilea al pandemiei de Covid-19, când mai toţi oamenii acestei ţări ştiu despre ce este vorba, unii dintre conaţionalii mei găsesc de cuviinţă să se acuze reciproc. Or, trebuie să găsim în continuare puterea şi mijloacele necesare de a rezista în faţa acestui virus nenorocit şi de a-l învinge. Deci, nu cu relaxare dionisiacă vom obţine această victorie, ci cu puţin stoicism social. Dar stoicismul nostru, social sau individual, potrivit deprinderilor şi moravurilor vieţii noastre, nu se răspândeşte precum virusul. Şi nu este vorba nici de un stoicism care să se lipească pe ziduri sub formă de lozinci politice sau să se prezinte la televizor sub formă de publicitate. Este şi el tot o consecinţă a educaţiei.
În legătură cu această provocare am citit în Biblie că regele Solomon, în deplina sa putere, bogăţie şi măreţie, s-a mărginit să spună că slava lui Dumnezeu este de a ascunde adâncul lucrurilor, iar cea a omului este de a-l descoperi. Or, natura încă se joacă cu inteligenţa omului şi oarecum o tiranizează. Mai sunt încă multe boli incurabile. Cunoştinţele de care dispunem nu ne pot da un simţ adânc nici despre ce sunt lucrurile, nici cât sunt ele de măreţe. De aceea natura trebuie respectată. Nu să luăm în continuare nebunia drept înţelepciune, fabula drept adevăr, medicina drept atotcunoscătoare. Nici măcar filosofia nu a dat un răspuns definitiv despre natură şi nu a scos niciun adevăr autentic din ea. Filosofia s-a priceput totuşi să ne dea anumite cunoştinţe necesare spiritului nostru, conform timpului, dar nu şi suficiente. Numai religia se pare că a făcut mult mai mult pentru om în efortul lui de a cunoaşte tainele naturii. Dar şi religia nu-i vorbeşte omului în mod direct, ci se foloseşte de pilde şi parabole. Însă cine mai cunoaşte astăzi un asemenea limbaj? Noi avem nevoie de idei clare şi concise, pentru a ne explica lumea nevăzută şi „conştiinţa de dincolo”. Şi majoritatea ne mirăm, precum jurnalistul Cristian Tudor Popescu, că mai sunt unii care cred în „lumea de dincolo”.
Sigur, civilizaţia actuală este o achiziţie enormă, doar pentru că ne-a oferit până acum siguranţă şi credinţa că suntem mult mai puternici decât în realitate. Confruntându-ne însă cu efectele noului virus, începem deja să credem că omul este o fiinţă vulnerabilă. Până azi am fost protejaţi de casele noastre împotriva frigului şi furtunilor, împotriva tuturor relelor din afară, a bolilor, a epidemiilor sau pandemiilor temute. Dar ne dăm seama abia acum că protejarea aceasta este numai o iluzie, pentru că civilizaţia actuală ar fi trebuit să reprezinte un zid gros împotriva tuturor lucrurilor haotice şi fără limite care se pot întâmpla omului. Covid-19 a reuşit să creeze o breşă în acest sentiment de siguranţă. În astfel de condiţii, se pot întâmpla lucruri ce nu mai pot fi prevăzute, controlate şi de care cu greu şi cu sacrificii de vieţi omeneşti se poate scăpa. Şi astfel, devii, dintr-o dată, un simplu element neajutorat al naturii. Într-un astfel de moment simţi pentru prima oară cum este când lucrurile devin reale şi începi să te vindeci de fantasme, cum s-a vindecat şi Don Quijote. Dar tare mă tem că mulţi dintre noi îl întruchipează pe Sancho Panza, cel care continuă să alerge după iluzii şi fantasme.
8 Comentarii
Ada
Valuri după valuri, pandemia a luat mințile și viețile oamenilor. Ce e de făcut?!
Moga
Lumea e grăbită, nu mai crede decât în ziua de azi, ce-i în mână nu-i minciună!
Didi
Multă vorbărie și ei își fac treaba cum vor …
Vasile
Cine știe când se termină un val și începe altul? Ei le fac din pix, din birou.
Velea
Puțin stoicism social!! Care e măsura pentru puțin în cazul valului cinci al virusului?
ANA
Virusul Covid19 va fi învins când va spune OMS. Până atunci vaccinarea și număr cât mai mic de bătrâni, bolnavi cronici…
Viky
Ce mijloace să găsim noi să rezistăm în fața virusului Covid19? Cu masca pe gură și nas? Ai lasă!
Mona
Lumea nu mai are încredere în sistemul medical!