Începând cu cele pentru luna aprilie, tichetele de creșă vor avea o valoare mai mare cu zece lei, potrivit unui ordin de minister. Coform legislației, tichetele de creșă sunt bilete de valoare acordate salariaților care nu beneficiază de concediul pentru creșterea copilului cu vârsta de până la doi ani și de indemnizația aferentă.
Ordinul ministrului finanțelor și ministrului muncii nr. 449/257/2021 prevede că din aprilie până în septembrie, inclusiv, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă este de 480 lei. Ultima majorare înainte de aceasta a avut loc în aprilie 2020, când suma a crescut de la 460 lei la 470 lei.
Tichetele pot fi utilizate doar pentru plata taxelor la creșa unde este înscris copilul și se acordă, la cerere, unuia dintre părinți sau tutorelui și pe baza livretului de familie. Pe de altă parte, de tichetele respective nu pot beneficia asistenţii maternali profesionişti sau persoanele la care este găzduit copilul şi pentru care s-a aplicat măsura plasamentului în regim de urgenţă.