La finalul săptămânii a avut loc etapa a cincea a Campionatului Naţional de Raliuri, câştigată de Simone Tempestini/ Sergiu Itu (Citroen DS3 R5). La Raliul Harghitei, Tempestini şi-a adjudecat nouă din cele 12 probe de clasament, reuşind să gestioneze excelent avansul pe un traseu extrem de dificil, cu multe zone murdare, ca urmare a trecerilor multiple pe aceleaşi sectoare şi a ploii care a căzut la finalul zilei secunde.
În urma acestei etape, Tempestini îşi păstrează fotoliul de lider al clasamentului general FIA. El a obţinut a patra victorie din acest sezon. Avansul este unul important, ţinând cont că doi dintre principalii adversari şi pretendenţi la titlu au avut probleme la Harghita. Vali Porcişteanu şi Dan Dobre (Skoda Fabia R5), în prima zi, au avut o pană de cauciuc, în urma căreia au pierdut aproape trei minute. Incidentul i-a scos temporar din lupta pentru podiumul raliului, dar, printr-o conjunctură favorabilă şi multă ambiţie, Porcişteanu a reuşit să reducă din diferenţă şi să încheie în final pe locul al patrulea, limitând la minim pierderea de puncte.
Declaraţii
Simone Tempestini (locul I): „După cinci etape anul acesta, sunt fericit că reuşim să ne distanţăm în clasamentul general. Am reuşi să gestionam bine cursa şi să menajăm materialul de concurs. Suntem fericiţi pentru victoria noastră şi a echipei. Aşteptăm Iaşiul”.
Bogdan Marişca (locul II): „Am avut mereu noroc la Harghita. Îl felicităm pe Simone pentru tot sezonul şi pentru modul în care a mers aici, şi pe Florinel pentru acest podium. Suntem mulţumiţi de ritmul avut şi ne pare rău de ghinionul adversarilor noştri, pana lui Vali şi abandonul lui Giri, peste care sper să treacă cu bine. Ne gândim la următoarele proiecte”.
Florin Tincescu (locul III): „Maşina a beneficiat de o evoluţie tehnică pe partea de frânare şi transmisie şi asta s-a văzut. Mă obişnuiesc din ce în ce mai bine cu maşina”.
Sursa: site-ul oficial am competiţiei