Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Constantin Bodescu, la data faptei reprezentant al unei asociaţii de crescători de animale, pentru infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, respectiv Ion Mateescu, la data faptei primar al comunei Stoeneşti, judeţul Vâlcea, pentru complicitate la infracţiunea precizată.
Din rechizitorou rezultă că, în perioada 2008 – 2011, Bodescu a depusla APIA mai multe documente false şi inexacte, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată, pentru suprafeţe de teren pe care nu le utiliza în realitate. În acelaşi context, la data de 17 martie 2008, fără aprobarea consiliului local şi cu încălcarea prevederilor legale, Mateescu, în calitate de primar, a procedat la încheierea cu Bodescu a unui contract de arendare a suprafeţei de 478 ha păşune, înscris pe care acesta din urmă l-a folosit în relaţia cu APIA şi astfel a beneficiat de fonduri nerambursabile în sumă totală de 1.980.729 lei.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce aparţin Constantin Bodescu, iar APIA a precizat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.765.788 lei, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate de la data efectuării fiecărei plăţi până la data achitării integrale a debitului. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.