Punct final în dosarul răpirii unei adolescente din Piteşti, după ce judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale au terminat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a unuia dintre autori.
Acesta este Artur Gunici, de 21 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care în jurul orei 18.30 a serii de 6 mai, împreună cu alţi doi tineri, ar fi urcat-o cu forţa pe minoră într-o maşină, cu care ulterior s-ar fi deplasat pe raza judeţului Dâmboviţa. În ziua de 11 mai, tânărul a fost depistat în apropierea locuinţei părinţilor din Râmnicu Vâlcea, de unde a fost ridicat şi condus la sediul Poliţiei Piteşti. După administrarea probatoriului, el a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, încarcerat în arestul poliţiei judeţene şi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Procurorul de caz l-a dus la instanţă, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus plasarea în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost atacată la instanţa de recurs, care a admis acţiunea şi a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu arestul preventiv pentru 30 de zile, iar amorezul a ajuns în spatele gratiilor.
Mandate de arestare în lipsă
Vă reamintim că este vorba despre Diana Vîlcea, în vârstă de 17 ani, care conform tradiţiei în etnia romă, era promisă lui Gunici pentru căsătorie. Întrucât cele două familii nu s-au înţeles la preţ, tânărul a venit la Piteşti împreună cu cei doi prieteni şi au răpit-o de pe stradă pe fată. Ulterior, ea a fost adusă la poliţia din Râmnicu Vâlcea de tatăl suspectului. Deşi s-a zvonit că totul ar fi fost o înscenare, adolescenta, care nu a fost victima unei alte infracţiuni, a afirmat că răpirea sa a fost cât se poate de reală şi depus plângere penală împotriva autorului.
Continuând cercetările, anchetatorii piteşteni au stabilit că Gunici, care de unul singur nu ar fi reuşit să comită fapta, a fost ajutat de Matei I., de 24 de ani, din Buneşti, Vâlcea, şi de Ion O., de 22 de ani, din Râmnicu Vâlcea. Pe numele acestora au fost emise mandate de arestare în lipsă şi cei doi sunt căutaţi de poliţişti.
VÂLCEANUL ACUZAT DE RĂPIRE, TRIMIS ÎN JUDECATĂ
Advertisement
Advertisement