După ce anul trecut în România s-au atras aproape zero fonduri europene, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a semnat în acest an doar 13 contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 în valoare totală de circa 104 milioane euro, echivalentul a 1,5% din banii alocaţi României pentru 2017 prin acest program. Primarul Piteştiului, Cornel Ionică, a atras atenţia la un moment dat că s-a întârziat nepermis de mult cu derularea noului program operaţional (acesta ar fi trebuit să înceapă încă din 2014!). Autorităţile din judeţul nostru îşi pun mari speranţe în absorbţia de fonduri europene pentru o serie de proiecte importante, dar încă aşteaptă undă verde la autorităţile centrale. Amintim aici reabilitarea Muzeului Judeţean, a Galeriei de Artă din Piteşti, a Cetăţii Poenari sau a unor drumuri din sudul judeţului, precum şi planul de mobilitate urbană al municipiului Piteşti (achiziţia de autobuze electrice, modernizarea staţiilor de călători, sistem inteligent de fluidizare şi monitorizare a traficului etc.).
Claudiu DIŢA