Uşile de acces în Palatul Administrativ al judeţului Argeş (dinspre Piaţa „Vasile Milea”, care corespund Prefecturii) nu se mai deschid/închid automat de la o vreme. Aşa se face că persoanele care vor să intre sau să iasă din clădire trebuie să le forţeze… manual. Dincolo de disconfort, jandarmii care păzesc instituţia sunt astfel obligaţi să stea în curent sau să facă pe uşierii la anumite intervale de timp.
De vină este sistemul automat care s-a stricat. Acesta funcţionează în mod normal pe senzori de mişcare (când o persoană este în faţa uşilor, acestea se deschid automat). Cum Prefectura nu are un buget prea mare, iar banii de investiţii sunt puţini, administratorul clădirii, Consiliul Judeţean, trebuie să remedieze defecţiunea. Cât mai repede, dacă se poate!
Claudiu DIŢA