Atâtea lucruri tragice ne-au venit, de-a lungul timpului, de la fostul imperiu slav de la Răsărit, încât unii compatrioţi nici nu se gândesc să ajungă vreodată să viziteze Rusia. Din aceleaşi motive, alţii nici nu vor să audă de cultura acestei ţări, nu încearcă măcar să citească operele marilor scriitori Dostoievski, Tolstoi, Cehov, Puşkin, Esenin ş.a.m.d. Cineva ne spunea că numai când aude limba rusă se crispează…
Cunosc însă oameni care fac sacrificii, pun ban pe ban, doar ca să mai vadă odată „Maica Rusie”, să afle dacă anumite locuri mai arată la fel ca pe vremea Uniunii Sovietice. Unul dintre ei s-a întors recent, foarte încântat, dintr-o excursie făcută la Moscova şi la Sankt Petersburg. „Dom’le, eu n-am nicio treabă cu politica! – ne-a spus omul. Îi dau dracu’ cu politica lor! Dar ce am văzut eu este ex-tra-or-di-nar!” Şi ne-a povestit despre minunatul domeniu al cărturarului Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei, dar şi prinţ moscovit, despre bijuteriile arhitecturale ale „Veneţiei Nordului”, cum mai este numit oraşul Petrograd sau Sankt Petersburg, despre o croazieră de neuitat pe râul Neva, până la golful Finic, despre mâncarea delicioasă şi chiar despre votka „Ţarskaia” (adică a ţarilor), „cea mai bună, dom’le, şi costă doar 10 euro”.
Curioşi, l-am întrebat dacă mumia lui Lenin se mai află în mausoleul din Piaţa Roşie. „Cum să nu, sunt cozi mari acolo! Ruşii n-au nicio treabă cu asta. Au dat numele Lenin unor străzi, bulevarde. De Stalin nu prea mai zic nimic, dar pe Lenin îl scot în faţă fără probleme…” Primul lider bolşevic a murit în 1924, iar mişcarea rusă care promova teoria evoluţiei cosmice a propus conservarea trupului său prin crionică (la temperaturi scăzute) pentru a permite reînvierea lui în viitor… A fost procurat echipamentul necesar din import, dar din mai multe motive, acest plan nu a reuşit. Şi, în loc de criogenare, trupul a fost îmbălsămat şi expus publicului în mausoleu.
Ne trec fiorii… Figura primului conducător al statului sovietic a fost ridicată la un statut aproape mitic, iar statui, monumente şi memoriale au apărut în onoarea sa în toată ţara. E o marcă, un „brand” care aduce bani frumoşi. De fapt, „Marele Urs de la Răsărit” se pricepe foarte bine şi la turism…
Şi dincoace, la noi, în „Grădina Maicii Domnului”, cum spunea Papa Francisc, încercăm să facem turism. Dar nu prea ne iese. Până mai ieri dădeam vina pe drumuri şi autostrăzi, pe care nu suntem în stare să le facem. E clar! Asta e, mergem şi pe poteci… Dar acum nu mai avem loc de urşi. În loc să fie o marcă, ursul brun carpatin a devenit scuza noastră!
Un Comentariu
Delia Dumitricā
Mda! Si eu il cunosc pe unul care se crispeaza imediat ce aude de limba rusa si chiar de operele (de valoare incontestabila, o spune chiar el…) devenite de referinta pentru literatura universala. Mi se pare ciudat ca Lenin mai trezeste si acum aceste emotii, acest extaz din partea unui popor. Dar parca, parca pe rusi îi inteleg, fiindca au mostenit ceva de la el . Insa cum sa-i inteleg pe unii nostalgici ai nostri?? In fine, intorcandu-ne la ursi, acum inteleg de ce nu au construit pârtia de la Molivis: pai au anticipat, dom’ne, oamenii aceste aparitii ale ursilor si s-au temut pt. viata viitorilor turisti. Bietul urs! Nu spune nimeni de ce isi croieste poteca prin curtile oamenilor si pe strazi chiar. E mai usor sa condamnam un urs (cred ca vor face legi conform carora ursul va sāvârsi ceva cu vinovatie si va constitui un pericol social) decat sa-i condamnam pe aceia care i-au distrus habitatul ??