Hămesiţi de foame sau nărăviţi la animale domestice, azi-noapte urşii au dat din nou iama prin gospodăriile unor argeşeni. De data asta fiarele au apărut la Mălureni unde, conform celor susţinute de locuitorii acestei comune, pagubele sunt însemnate iar spaima a pus stăpânire pe oameni care se tem vieţile. Câteva gospodării de pe Uliţa Brânzarilor au fost ţinta sălbăticiunilor. Urşii au omorât un porc şi au distrus mai multe garduri şi stupi. Nu este prima dată când se întampăa un astfel de atac. Cu două luni în urmă, o stână amenajată pe platoul unui deal împădurit de la marginea localităţii a fost atacată de urs. Situaţia este destul de gravă, întrucât mai sunt turişti care fac drumeţii sau prin plimbări cu bicicleta prin pădure. De asemenea, mai sunt şi copii din satul Păuleasca, aceştia trecând dealul zilnic ca sa vină la şcoala din Mălureni, chiar dacă e vacanţa de vară. Oamenii solicită sprijinul Consilului Judeţean să facă diligenţe către autorităţile competente să rezolve problema, fiindcă dacă situaţia va continua la fel, sătenii se tem că ursul va ataca în cele din urmă şi oameni.
Val. NICOLAU