În 2017, un urs a devenit vedetă pe un site de socializare, după ce a fost filmat de un trecător la marginea unei păduri, chiar la ieşirea din Lereşti lângă drumul care duce spre spre Cabana Voina. El s-a adăugat astfel altor urşi filmaţi în timp ce scormoneau după mâncare în tomberoanele de gunoi de pe Transfăgărăşan sau lângă Cetatea Poienari.
Şi-a scos puii la… cerşit
La scurt timp a fost văzut din nou de câţiva turişti. Cu două săptămâni în urmă, aşa cum v-am informat într-o ediţie anterioară a ziarului nostru, sălbăticiunea a reapărut undeva între barajul Râuşor şi Cabana Voina, iar autorităţile locale au sesizat instituţiile abilitate şi au montat panouri de avertizare privind prezenţa urşilor, al căror număr se pare că a crescut.
La sfârşitul săptămânii trecute, o ursoaică însoţită de doi pui au fost filmaţi de un turist care circula cu maşina tot în zona barajului Rîuşor, pe malul lacului de acumulare. Ursoaica părea învăţată cu oamenii, fiindcă în imagini se vede că nu s-a speriat şi aştepta, cel mai probabil, ceva de mâncare lângă pui. Văzând că nu primeşte nimic şi turistul nu reprezinta o ameninţare pentru pui, sălbăticiunea s-a făcut nevăzută printre copacii de pe malul lacului. După atacurile care au avut loc la stupi, coteţele şi grajdurile cetăţenilor, autorităţile locale estimează că sunt cel puţin patru – cinci urşi.
Mistreţii distrug culturi
O problemă mult mai gravă decât apariţia urşilor o reprezintă însă mistreţii, care continuă provoace daune importante distrugând culturile şi grădinile sătenilor. Aproape zilnic oamenii vin şi reclamă la primărie, ai căror reprezentanţi au făcut diligenţe la instituţiile abilitate ale statului să intervină. Conform unor prime estimări, ar fi vorba despre aproape 300 de mistreţi, iar cei d ela fondul de vânătoare au împuşcat doar vreo 17. „Am ajuns până la doamna ministru Graţiela Gavrilescu, i-am prezentat tot dosarul la Prefectură când am avut întâlnire, dar degeaba. Izlazul nostru e distrus în proporţie de 80%, iar când e vorba de despăgubiri, sunt plimbat de la o instituţie la alta. Şi tot pe noi se dă vina, pentru că nu am montat sperietori chimice, omologate, şi sisteme de protecţie (garduri electrice). E imposibil ca la o suprafaţă de peste 400 de hectare să faci aşa ceva!”, spunea cu năduf Marin Toader, primarul din Lereşti.
Mistreţii, dar şi şacalii mai nou, fac prăpăd nu doar la Lereşti, ci şi în alte localităţi din judeţ, însă instituţiile statului stau cu braţele încrucişate fără să mişte un deget. Din câte se pare, sunt mai importante scandalurile politice şi protestele din stradă, decât siguranţa oamenilor şi a bunurilor acestora. Ceea ce nu e deloc normal. Dar ce mai este normal în România de azi?!