În repetate rânduri am relatat că, în căutare de hrană, urşii au atacat gospodării din Rucăr, Corbi, Arefu, Dâmbovicioara, Muşăteşti, Mălureni etc, unde au ucis animale domestice şi câini de pază. Ultimul atac a fost dat la jumătatea săptămânii trecute în comuna Muşăteşti, satul Stroieşti, unde sălbăticiunea a ucis o oaie de rasă.
În acest context, sâmbătă dimineaţă, câţiva localnici din Mălureni au făcut o descoperire macabră: la marginea pădurii au găsit un urs de vreo 400 kg împuşcat şi decapitat. Anunţaţi, reprezentanţii organelor silvice şi ai poliţiei au demarat verificări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi identificarea autorilor. Se presupune că ursul ar fi fost împuşcat doar pentru trofeu şi, după ce i-au tăiat capul, vânătorii au abandonat corpul. Sătenii susţin că în zonă sunt comise frecvent acte de braconaj şi cum au avut probleme din cauza urşilor nu este exclus ca împuşcarea animalului să aibă legătură cu atacurile. Este o simplă supoziţie, pe care oamenii legii trebuie s-o clarifice, mai ales că, aşa cum am relatat într-o ediţie anterioară, nouă urşi din Argeş (patru la Arefu, doi la Rucăr, doi la Corbi şi unul la Valea Danului) urmează să fie împuşcaţi în baza unui ordin al ministrului Mediului. Alţi trei urşi, o femelă cu doi pui, vor fi relocaţi şi se cere aprobare pentru cel de al zecelea animal, la Corbeni. Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, a precizat că nu va fi vorba despre împuşcare pentru ucidere/recoltare trofeu, ci de împuşcare (cu tranchilizante) în vederea capturării sălbăticiunilor şi transportarea lor în zone aflate la distanţă mare de aşezările umane.