# Unii cu valul de frig, alţii cu valul de… angajări
„Prognoza” la Spitalul de Pediatrie din Piteşti anunţă un val de angajări, vizate fiind nu mai puţin de şapte secţii auxiliare. Astfel, în perioada 4 – 8 februarie se va desfăşura concurs pentru ocuparea a două posturi de asistent medical debutant, un operator date în cadrul compartimentului de Informatică şi statistică medicală, respectiv un post de garderobieră.
În paralel, de pe 5 februarie şi până pe 11 februarie vor fi examene pentru ocuparea posturilor de fizician medical debutant şi inginer în cadrul Serviciului tehnic. Şi tot în februarie vor susţine probe cei care doresc să ocupe un post de bucătar sau muncitor necalificat în Blocul alimentar.
În majoritatea cazurilor, admiterea nu este condiţionată de vechime. Altfel spus, au şanse şi persoanele care vor să se angajeze la spital, dar nu au o experienţă anterioară în domeniu.
Atenţie! Cei interesaţi, trebuie să depună dosarele până cel târziu pe 14 ianuarie, aceasta fiind data limită.
4 Comentarii
Anonim
daca nu erau aranjate poate aveau mai multi sanse…
Anonim
Ce acte sunt necesare pt operator date?
Anonim
Ce acte se ataseaza la depunerea dosarului
Anonim
Ce acte sunt necesare ptr depunere concurs asistent medic generalist