Tragedie naţională, ce mai! Cei de-o gintă cu noi, romani (fără căciulă pe a!) de-ai noştri, ne-au pus la colţ, ne-au trimis în banca noastră, ne-au arătat de ce jocul acesta cu băşica se numeşte fotbal. Adică sportul care se joacă cu piciorul, dar sub comanda minţii. Ca atare, ai minte, ai fotbal! Nu ştiu cum se face, dar mai mereu, în România, se petrec aceleaşi lucruri ÎNAINTE şi DUPĂ o întrecere sportivă majoră şi nu învăţăm nimic. De ce? Din cauza dopajului (inutil) psihologic! Înainte de confruntări, ne tragem din daci, „cei mai viteji dintre…”, suntem români cu sânge de daci şi de romani, neîntrecuţi în vorbe, căci mai târziu avem a ne referi la fapte…
Iar acestea sunt acum: 1-5 cu Lazio Roma! Vai, vai! Campioana… lui Becali (căci el a fost şi este cel mai gălăgios) a sucombat. Toate avertizările că golul „românului” Gnohere a fost întâmplător n-au contat în faţa „războinicului” patron şi a tuturor MM-iştilor care nu iau în considerare starea precară a fotbalului românesc.
Un fotbal plin de briliante, de piraţi, magicieni, regi, diamante umane; unul în care campionatul aproape că s-ar desfiinţa fără banii din contractul cu TV; unul în care se risipesc bani pe transferuri gogonate, departe de valoarea reală a celor transferaţi; unul în care preşedinţii/patronii fac din cluburi jucării în mâna lor, iar din jucători păpuşi de manipulat; un fotbal care trăieşte din amintiri (frumoase), umbrite de dispute necuviincioase; unul în care grija supremă este achitarea banilor stipulaţi în contracte care nu respectă valoarea; unul în care respectul, decenţa, onoarea, fairplay-ul sunt călcate în picioare – deci, ca să sintetizăm – un fotbal încăput mai mult pe mâna unor nepricepuţi sau prea pricepuţi în mânării se confruntă, o dată pe an, cu cel european. Cu fotbalul adevărat, adică cel care produce valori umane şi valori materiale, bani, faţă de al nostru care consumă bani. Uneori, ilegal! De aceea, „oameni de fotbal”, sintagmă compromisă de mult timp la noi, ajung în puşcării sau pe mâna DNA-ului, în drum spre acestea!
În astfel de ocazii, când fotbalului nostru i se taie nasul de Pinocchio, mimăm tragedia. Ce tragedie, când este vorba de un adevăr? Am căzut demult în lumea a treia şi, din când în când, un club ca FCSB (de fapt, singurul cu prezenţe constante în Europa) „face rezultate”. FRF ar trebui însă să producă, să facă fotbal! Cum? Nu absolutizez, dar „Academia Hagi” este un exemplu. Creşti jucători, îi educi la standarde profesioniste europene, nu-i numeşti, la primul gol sau la un meci mai acătării, „Messi din Carpaţi”, „Donaruma”, „micul Ronaldo”, „viitorul Cruyff” şi câte şi mai câte prostioare care întreţin iluzii, nu adevăruri.
Acum, lupta s-a mutat la „stăpânul inelelor”, la cine să fie viitorul preşedinte al FRF. Ambele tabere se hiperbolizează, îşi umflă pieptul, fac joc de glezne, promit necontrolat, când, de fapt, o singură faptă este calea spre mai bine: atenţia faţă de copii şi juniori! Resurse majore şi competenţă pentru acest resort regenerabil – singurul! – al fotbalului românesc, iată ce s-ar cere. Atunci, vom vedea echipe româneşti prepondent… româneşti şi, pe cale de consecinţă, şi o naţională competitivă internaţional.
P.S. Cu această concluzie, am ajuns la nostalgia Centrului de copii şi juniori al FC Argeş, furnizor apreciat pentru prima echipă şi pentru naţionala României. Nu mai apelez la nicio listă de „absolvenţi” ai acestuia!
