Poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, cu sprijinul agenţilor din cadrul Secţiei 2 Poliţie Piteşti şi ai Secţiei Rurale Poiana Lacului, au pus în executare un mandat european de arestare emis de autorităţile din Marea Britanie privindu-l pe Florin Oprea, de 27 de ani, din Piteşti. În cursul anului 2016, împricinatul a provocat un grav accident de circulaţie în Marea Britanie, iar evenimentul s-a soldat cu decesul a trei persoane, una dintre victime fiind chiar soţia sa.
Florin Oprea a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca cel în cauză să fie prezentat judecătorilor Curţii de Apel Piteşti în vederea demarării procedurilor de extrădare.
Pentru depistarea persoanei urmărite, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.