Urgență! Anunț oficial pentru români. Se dau banii până vineri, 31 ianuarie.
Cererile de rambursare a ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură se depun până pe 31 ianuarie.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că, până la data de 31 ianuarie, inclusiv, se depun cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente trimestrului IV al anului 2024 (perioada 01 octombrie – 31 decembrie 2024), potrivit unui comunicat de presă, citat de agrointel.ro.
Unde se depun cererile?
Cererile se depun la Centrele Judeţene ale APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti, de către administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.
2,079 lei/litru, valoarea unitară
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre rata accizei standard şi rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură a cărui valoare unitară este de 2,079 lei/litru.
Instrucțiunile de depunere a cererilor, documentele necesare, precum și alte informații suplimentare se regăsesc pe site-ul APIA și în cuprinsul Ghidului solicitantului privind acordarea ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură Ediția 1.
Legislație:
- Hotărârea Guvernului nr. 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorină utilizată în agricultură cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea nr. 1228/08.12.2023 pentru prelungirea perioadei de aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură cu modificările și completările ulterioare;
- OMADR 1727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorină utilizată în agricultură cu modificările și completările ulterioare.
Pentru mai multe informații, fermierii sunt încurajați să acceseze pagina oficială a APIA sau să se adreseze direct centrelor județene ale APIA.
Sub coordonarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) își desfășoară activitatea conform prevederilor Legii 1/2004, cu toate actualizările ulterioare. Structura sa organizatorică include un aparat central, 42 de centre județene și 262 de centre locale.
Urgență! Anunț oficial pentru români. Se dau banii până vineri, 31 ianuarie.