# Atacatorii erau înarmaţi cu pistol şi topor
Un jaf armat a avut loc azi în zona de nord a Piteştiului. Doi bărbaţi cu feţele acoperite au atacat un cazinou. Personalul unităţii, agentul de pază şi clienţii au fost ameninţaţi cu un pistol şi un topor. Indivizii au furat o sumă importantă de bani şi s-au făcut nevăzuţi. Totul a durat doar 20 de secunde, iar butonul de panică a fost apăsat cu întârziere.
Evenimentul a avut loc în jurul orei 6.15 la un cazinou situat la parterul blocului L6 de pe bulevardul Nicolae Bălcescu. Casiera localului număra banii şi urma să închidă casa întrucât la ora 7 se făcea schimbul de tură. La un moment dat, în sala în care mai erau agentul de pază şi vreo trei persoane în faţa aparatelor de joc au intrat doi bărbaţi, ambii cu figurile acoperite. Unul avea o mască de… Moş Crăciun, iar celălalt un ciorap tras peste faţă; glugile hanoracelor erau ridicate. Cei doi agresori erau înarmaţi, unul cu un topor şi altul cu un pistol. Nu se ştie încă dacă era armă cu glonţ sau de airsoft ori pur şi simplu dacă era o jucărie…
Jaful, pe camerele video
Întreaga scenă a fost filmată de camerele de supraveghere video din local. Din imagini se vede cum unul dintre agresori s-a dus direct la agentul de pază, care nu a apucat să reacţioneze, şi i-a pus toporul la gât, iar celălalt a îndreptat pistolul spre casieriţă. Paralizată de spaimă, aceasta nici nu s-a opus, nici nu a acţionat butonul de panică. Individul a trecut în spatele tejghelei, a luat toţi banii găsiţi, adică 40.000 lei, şi i-a pus într-o sacoşă de plastic. În tot acest timp, niciun client nu a încercat să intervină, ceea ce este explicabil ţinând cont că tâlharii erau înarmaţi. Continuând să ameninţe cu armele, bandiţii s-au îndreptat spre uşă. Unul dintre ei a îndreptat pistolul spre casieriţă, obligând-o să se culce la pământ, după care s-au făcut nevăzuţi.
Printre blocuri
„Potrivit primelor informaţii, atacatorii au fugit cu banii, pe jos, printre blocuri. În cauză a fost deschis dosar penal pentru tâlhărie şi se fac cercetări pentru identificarea autorilor”, a declarat Florin Popa, purtător de cuvânt al Poliţiei Argeş. Şi casiera, care făcuse atac de panică, şi agentul de pază, care fusese zgâriat la gât de lama toporului, au primit îngrijiri medicale din ambulanţa chemată la faţa locului, dar au refuzat transportul la spital.
Butonul de panică
La rândul său, Cristian Aldea, agent la firma de pază cu care unitatea are contract, a declarat: „La ora 6.16 a fost acţionat butonul de panică, la circa două minute după producerea atacului (din imagini se vede cum, imediat după ce agresorii au părăsit cazinoul, casiera a apăsat butonul de panică, n.r.). Am ajuns acolo în circa două minute şi jumătate. Din spusele angajaţilor, au intrat doi bărbaţi mascaţi, unul cu un pistol în mână şi celălalt cu un topor. Au pus pistolul la capul fetei, au trântit-o pe jos, toporul a fost pus la gâtul agentului de pază (angajat al altei firme de pază şi protecţie, n.r.)… Totul a durat aproximativ 20 de secunde”.
Firma, amendată
În primă fază s-a stabilit că, înainte de a pătrunde în local, atacatorii au modificat poziţia camerei video din exterior, apoi au dat lovitura. Cazinoul a fost verificat de poliţie chiar în această lună, ocazie cu care s-a constatat că nu avea planul de pază avizat, în sensul că trebuia decis ce tip de pază asigură sala de jocuri: permanent sau pentru intervale de timp limitate. Pentru această neregulă firma a fost amendată cu 2.000 lei şi s-a stabilit un termen de 10 zile pentru remedierea problemei. Restul aspectelor verificate la acel moment erau în regulă.
Cercetări
La cazinou au sosit mai întâi echipaje ale Secţiei 2 Poliţie, urmate de criminalişti şi de judiciarişti ai Biroului Investigaţii Criminale Piteşti. Totodată, la toate intrările şi ieşirile din municipiu au fost instalate filtre rutiere, dar degeaba. Deşi au căutat prin împrejurimi, oamenii legii nu au găsit măştile sau alte obiecte purtate de atacatori şi au alcătuit un cerc larg de suspecţi. Din câte se pare, ţinând cont de rapiditatea şi precizia cu care a fost dată lovitura, agresorii sunt buni cunoscători ai zonei şi ai localului. S-ar putea ca indivizii să fi fost clienţi fideli, care au pierdut sume importante la joc şi au vrut să-şi recupereze banii, ori ca atacul să fi fost dat la pont. Rămâne de văzut.