Aşa cum v-am informat, ieri după-amiază un grav eveniment feroviar soldat cu pierderea unei vieţi omeneşti a avut loc la Piteşti.
Teribilul accident s-a produs chiar la podul de cale ferată din zona Autogării Sud, unde un tren Regio, care circula pe relația Curtea de Arges – Pitesti, a accidentat mortal un bărbat. La locul evenimentului au intervenit echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Piteşti, ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă şi polițiștii Serviciului de Transporturi Feroviare Argeş, care au demarat cercetările.
CITEȘTE ȘI: (VIDEO) MESAJ SFÂȘIETOR: „IUBIREA E VEȘNICĂ. EȘTI CU MINE, SOȚIA”
În momentul sosirii, echipa medicală nu a putut face altceva decât să constate decesul victimei care era îmbrăcată îngrijit şi nu părea a face parte din categoria oamenilor fără adăpost. Bărnatul a fost efectiv tăiat în două de roţile trenului, jumătate din corp rămânând pe rambleu, iar restul între şine. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit bărbatul se numea Nicolae B., în vârstă de 62 de ani, şi care potrivit documentelor de identitate găsite asupra lui domicilia în comuna Conţeşti, judeţul Dâmboviţa. Deocamdată nu se ştie dacă a fost vorba despre un accident nefericit sau despre sinucidere. Anchetatorii înclină să creadă mai degrabă că sexagenarul şi-a pus capăt zilelor, mai ales că mecanicul trenului şi doi martori au declarat că bărbatul s-a aruncat în faţa garniturii.
În cauză a fost deschis dosar penal şi cercetările continuă în cederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi ce motive a avut victima să recurgă la acel gest.