Doliu în familia patronilor firmei Send ’92 Piteşti, după ce unul dintre patroni a fost găsit fără viaţă în curtea casei sale.
Este vorba despre Emilian Durdui, director adjunct al firmei precizate, unul dintre cei mai cunoscuţi producători de tâmplărie termopan PVC şi ferestre termopan din ţară, deţinător a numeroase premii la târgurile de profil europene.
Tragedia a avut loc în jurul orei 20 a serii de marţi când, după o zi de muncă, bărbatul, în vârstă de 55 de ani, era în curtea casei sale, unde uda grădina şi spăla pavimentul. La un moment dat, el a căzut secerat şi a fost descoperit chiar de soţia sa. Femeia a sunat imediat la 112 şi în scurt timp a sosit ambulanţa de terapie intensivă mobilă. Echipa medicală a demarat manevrele de resuscitare, dar din păcate eforturile au fost zadarnice. Răpusă de durere, soţia bărbatului a leşinat şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.
La locuinţa familiei au apărut atât fraţii lui Emilian, şi o echipă operativă a poliţiei de investigaţii criminale, care a demarat cercetările. Din primele date rezultă că omul de afaceri se folosea de un dispozitiv electric pentru stropit şi/sau spălat sub presiune, care era racordat la un prelungitor. Din câte se pare, apa ar fi ajuns la priza prelungitorului şi bărbatul s-a electrocutat. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Judeţean pentru autopsiere şi stabilirea cauzelor decesului.
Ieri, sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Emilian Durdui a fost depus la capela Cimitirului „Sf. Gheorghe” din Piteşti. Familia este în stare de şoc, iar prietenilor şi cunoscuţilor nu le vine să creadă că Emilian a trecut atât de devreme în lumea celor drepţi.
„Cei care doriţi să vă luaţi rămas bun de la fratele nostru, Emilian Durdui, vă aşteptăm la capela Sfântul Gheorghe, astăzi, după ora 13. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul transmis pe reţelele de socializare de Nicolae Durdui, fratele lui Emilian şi director general al Send ’92.
Din câte am aflat, Emilian Durdui, care după evenimentele din decembrie 1989 a construit una dintre cele mai de succes afaceri cu capital autohton împreună cu fraţii săi, urma să devină socru mare. Fiul său avea programată nunta săptămâna viitoare.