Miercuri după-amiază, echipaje ale ISU Argeş au fost solicitate să intervină la două evenimente rutiere soldate cu rănirea a foi oameni.
S-a lovit la cap
Primul a avut loc la Valea Danului, unde un bărbat s-a rănit grav în urma urma unei căzături de la înălţime. În vârstă de 61 de ani, acesta căra lemne cu căruţa. La un moment dat, atelajul a nimerit într-o groapă, iar căruţaşul care se urcase pe grămada de lemne s-a dezechilibrat şi a căzut de la vreo trei metri înălţime. Impactul cu solul a fost extrem de puternic şi sexagenarul s-a lovit serios la cap. Acesta acuza dureri atroce în zona coloanei cervicale şi la torace, iar echipele medicale sosite la faţa locului au constatat că picioarele şi braţele nu reacţionau la stimuli dureroşi. Suspectat că ar fi putut suferi o fractură a coloanei, bărbatul a fost preluat de paramedicii SMURD şi de echipajul unei ambulanţe a serviciului judeţean şi transportat de urgenţă al spital pentru investigaţii de specialitate.
Acroşat de maşină
Cel de al doilea s-a produs la Davideşti, unde un bărbat care circula cu bicicleta a fost acroşat de un autoturism şi trântit pe carosabil. Biciclistul, în vârstă de 48 de ani, acuza dureri toracice şi după ce a primit îngrijiri medicale, a fost transportat la spital de echipajul SMURD.