Universitatea din Piteşti va primi bani europeni pentru construirea unui cămin studenţesc, la standarde înalte de calitate, finanţarea fiind atrasă printr-un program derulat de Ministerul Dezvoltării, ne-a spus rectorul Dumitru Chirleşan.
Noul imobil (parter plus cinci etaje) îşi va găsi locul în campusul din strada Gheorghe Doja. De condiţiile hoteliere oferite se vor bucura, în primul rând, tinerii din străinătate care frecventează cursurile de limba română sau alte programe de studii.
Din motive economice, instituţia de învăţământ superior a renunţat la internatul din Ştefăneşti, fiindcă s-a dovedit a fi un mare consumator de bani. Respectivul imobil (de trei etaje) ar fi trebuit să găzduiască 80 de studenţi moldoveni, însă numărul beneficiarilor a scăzut la jumătate. Cum are instalaţii învechite şi un acoperiş ce necesită reparaţii capitale, clădirea va fi predată, la 28 februarie, Primăriei Ştefăneşti.
Universitatea din Piteşti are în gestiune două cămine studenţeşti în care sunt cazate circa 630 de persoane.
Mirela NEAGOE