Sensibilitatea mea la tot ce are a face cu industria automobilă porneşte de la anii antebelici. Erau nenumărate ocaziile când vecinii ne chemau să le împingem maşina ca să pornească. Sau când erau în faţa motorului învârtind de mama focului cu manivela ca să obţină o scânteie la una dintre bujii. Nu este, deci, de mirare că Lada rusească şi Dacia piteşteană fac parte din cultura mea generală. De Renault 12 sau 18 nu vă vorbesc, dar de prezenţa mea la standul Volvo de la Târgul din Bucureşti, în 1966, când a venit să ne vadă „tovarăşul” nu voi uita. De ce vă spun toate acestea? Pentru a ajunge la momentul în care am avut deosebita plăcere să fiu autorul traducerii în limba română a contractului de cumpărare a firmei Dacia de către Renault. În pragul prezentului mileniu, cunoştinţele mele automobilistice au făcut un salt considerabil în sus.
Asta mi-a permis să urmăresc de patru luni negocierile între Peugeot-Citroen şi General Motors. Obiectivul: cumpărarea firmei Opel de către cea franceză. Ştiţi fără îndoială, dacă vă preocupă industria auto, că Opel este germană de baştină, dar americană din punct de vedere financiar. General Motors, sub conducerea lui Marry Barra şi PSA, sub Carlos Tavares au reuşit într-un timp record să semneze actele extrem de complexe ale cumpărării lui Opel de la celebra firmă americană. De ce au vândut? Pentru că se împlineau 16 (da, da, 16) ani de pierderi de către Opel. Pentru SUA, unde beneficiile cu două cifre sunt normale, nu se mai putea suporta pierderea. La Paris, statul francez, familia Peugeot şi firma chineză Dongfeng şi-au dat acordul. Informată, cancelara Merkel nu s-a opus.
Şi apoi negocierile au fost dirijate către subiecte mai mult sau mai puţin automobilistice. GM este de acord să-i păstreze pe pensionarii firmei. Problema este însă cea a brevetelor de invenţii pentru maşinile electrice pe care americanii vor să le limiteze la Europa. Reuniunea a avut loc pe Avenue de la Grande Armee la Paris, la sediul lui Peugeot-Citroen. Şi spre surprinderea celor care nu erau preveniţi, d-na Marry Barra a venit să semneze. Pictura este terminată, iar „Picasso” poate dansa french can-can cu „Offenbach”, noua sa muză germanică.
Alex HOROVEANU
