# Şi asta inseamnă patriotism!
De Ziua Unirii, românii sunt dezbinați în cuget și-n simțiri. Ce lecție de patriotism ne învață pandemia care-i distanțează pe români și de Ziua Națională? Continuăm sondajul pe această temă, cu alte răspunsuri.
„Nimeni nu va răzbi singur”
Iuliana Matei, director al DGASPC Argeș: „Trăim un moment de răscruce care va schimba omenirea; după Covid-19 multe lucruri nu vor mai fi la fel. Societatea va suferi modificări și e clar că vor fi puse la încercare mare parte dintre certitudinile, obișnuințele și dimensiunile confortului cu care eram obișnuiți. Cred că dincolo de antidotul căutat de oamenii de știință, sfârșitul așteptat depinde și de capacitatea fiecăruia de a înțelege că nimeni nu va răzbi de unul singur. În acest amalgam de confuzie, nesiguranță și întrebări, cea mai importantă lecție pe care pandemia ne-a dat-o tuturor ține de sentimentele încercate de noi mai profund decât până acum: solidaritate, empatie, curaj, responsabilitate, disciplină, încredere. Și dacă ne gândim că patriotismul nu e un merit, ci o datorie, dincolo de răul făcut, pandemia are și rolul de a ne redefini ca națiune, de a redefini noțiuni precum cele enumerate mai sus. Ele nu sunt cuvinte care vin din epoci demult apuse. Căci, până la urmă, patriotism înseamnă și reușita de a depăși împreună cele mai grele încercări ivite în fața unei comunități naționale. Suntem, conștient sau nu, prinși în „Hora Unirii”, iar dacă acum nu ne dăm „mână cu mână”, vom avea de suferit mult timp. Iubirea de țară este sau ar trebui să fie parte a ființei noastre; și nu doar la 1 decembrie, ci tot anul ar trebui să trăim ideea de patriotism. Grandoarea, emoția paradelor militare ne vor lipsi acum. Dar dacă renunțarea la astfel de evenimente ne ajută să ieșim cât mai repede din acest calvar, atunci merită. Să fim sănătoși și încrezători că anul viitor, de 1 decembrie, vom reveni mai puternici și victorioși din lupta care se dă în acest moment cu un inamic nemilos, pentru a ne bucura de evenimentele dedicate Zilei Naționale.Până atunci, să nu uităm că „România e un cântec care sună cel mai bine când îl cântăm împreună”, așa cum spunea Maria Tănase. La mulți ani, România! La mulți ani, români!”
„Să ne iubim țara prin fapte”
Elena Lăsconi, primărița din Câmpulung: „Patriotism înseamnă dragoste și devotament pentru țară și popor. Cred că ne putem iubi țara și în tăcere, și prin fapte concrete. Dacă fiecare ne vom face treaba cu seriozitate, dacă ne vom opri din a face rău cu bună știință, dacă ne vom opri din a denigra și a jigni aproapele nostru, cred că România, Câmpulung vor fi etalon de omenie în lume. Pentru că nu ai cum să vorbești de patriotism dacă nu există omenie. Eroii noștri nu au fost oameni care au urât, ci au fost români care au iubit. Cred că asta ar trebui să fie lecția pe care trebuie să o învățăm în aceste vremuri grele. La mulți ani, Câmpulung! La mulți ani, România!”
„Puterea să zidească idealuri”
Ion Baicea, primarul orașului Costești: „Patriotismul reprezintă pentru mine realizarea unui ideal și promovarea unor valori înalt umaniste ale acestui popor. Consider că nu ne poate da o lecție de patriotism o boală sau o pandemie, ci noi să dăm lecții de patriotism, indiferent de provocări. Și, mai degrabă, noi să purtăm în suflet dragostea de țară și de valorile strămoșești, indiferent de circumstanțe, fie că e vorba de război, secetă, pandemie etc. Pentru că dacă ne manifestăm patriotismul condiționat de circumstanțe, atunci nu este patriotism, ci doar oportunism, relativism moral și vorbe în vânt. Pandemia nu are cum să afecteze adevăratul patriotism, ci mai degrabă are puterea să interiorizeze, să zidească și mai mult în noi idealurile și valorile acestui popor. Are puterea să ne întărească. Și să nu uităm că nu avem voie ca, vreodată, să lăsăm cucerit spațiul nostru sacru interior. Dacă nu o facem pentru noi, atunci să ne apărăm valorile pentru cei care s-au jertfit și au suferit ca noi să existăm, astăzi, ca popor român creștin, indiferent de provocările exterioare. La mulți ani, România! La mulți ani, români, oriunde v-ați afla!”
Un Comentariu
dilimache
” UNIȚI ÎMPOTRIVA PANDEMIEI ” . Dara … cu pozanarele straita !