
Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Județean Argeș trece printr-un amplu proces de modernizare, iar lucrările de reamenajare a zonei vechi se apropie de final.
Lucrările de reamenajare a compartimentului de urgență din zona veche a clădirii se apropie de final, a transmis Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș.
Termenul estimat este de 2–3 săptămâni, iar valoarea totală a investiției se ridică la 200.000 de lei.
Finanțare asigurată din fonduri publice și proprii
Consiliul Județean Argeș acoperă mai mult de jumătate din sumă, restul fiind asigurat din fondurile proprii ale spitalului. Și vreau să apreciez implicarea managerului Adrian Dumbravă pentru a găsi soluții rapide care să eficientizeze actul medical.
Spațiu modern și confortabil pentru pacienți
Această reamenajare transformă complet zona de așteptare pentru pacienți și aparținători, oferind un spațiu modern, curat și funcțional, în care oamenii pot aștepta în condiții civilizate și confortabile până la finalizarea investigațiilor medicale.
Îmbunătățirea fluxurilor medicale și a comunicării
Noua organizare îmbunătățește fluxurile medicale și igienice. De asemenea, numărul angajaților medicali auxiliari dedicați urgențelor va crește, pentru a reduce și mai mult timpul de așteptare și îmbunătățește comunicarea cu pacienții.
Oamenii vor ști mai clar ce se întâmplă și cât durează fiecare etapă din procesul medical.







































