Tragedia de la Caracal şi protestele din 10 august au pus România în centrul de interes al lumii. În ambele, Opoziţia, dar nu numai ea, descifrează slăbiciunea Guvernului PSD, diluarea credibilităţii instituţiilor statului. Apropierea alegerilor hiperbolizează uneori starea negativă a României. Interesante ni se par două lucruri: 1. în niciun partid nu este concordie la vârf şi 2. ca un carnasier, cu simţul olfactiv puternic, Opoziţia simte – pe fondul unei prestaţii contradictorii a Guvernului Dăncilă – mirosul Puterii.

Cel mai ciudat se comportă PSD. A uimit gestul lui Dragnea (care încă se mai consideră tătucul partidului) de a da în judecată PSD, de fapt pe premierul Dăncilă, pentru un fel de uzurpare a conducerii partidului.

Gestul, socotit iraţional nu numai de Justiţie, confirmă faptul semnalat cu mult timp înainte: partidul nu era nici pe departe un monolit, ci la voia baronilor, a grupurilor de presiune, a unor alianţe tacite care, de fapt, acum s-au soldat cu o implozie ce face din PSD o ţintă foarte vulnerabilă la viitoarele alegeri. Interesant este şi faptul că, în acestea din urmă, un rol tot mai puternic îl va avea diaspora. Acum, ea este parcă mult mai organizată.

Dacă Băsescu a câştigat alegerile într-o noapte, stârnind suspiciuni reale (nestinse nici azi), de acum încolo diaspora va fi un bazin electoral de luat serios în seamă. Partidele au aprins de mult cărbunii în vatra viitoarelor alegeri. Spectacolul este însă unul minor, pentru că se practică minoratul moral, minoratul intelectual, minoratul politic. Ideea de valoare, în general, se subţiază până la dispariţie. 

USR, care se consideră salvarea României, nu se prea înţelege cu Plus. Dan Barna este considerat, în interiorul partidului, prea inflexibil. Deja încep contestările şi luptele între partizanii unor idei divergente şi… partid. Vocabularul electoral a câştigat, de aici, un nou termen: cei care se ocupă cu contestări fac nişte… „puţoieli” şi, ca atare, se declară ritos că „democraţia nu e o puţoială”… Dan Barna, ducând mai departe opinia că Iohannis reprezintă, totuşi, vechea clasă politică, afirmă că, dacă era el preşedinte, „drama de la Caracal nu s-ar fi întâmplat”. Oricum ai lua-o este prea mult şi, dacă afirmaţia nu este o prostie, este, sigur, o greşeală!

Surprinzător, poziţia sa de şef de partid este atacată: Cosette Chichirău şi-o revendică…

PNL este mai mult preocupat de Iohannis, să-i strângă semnături. Acţiunea, care l-a determinat pe Klaus să descindă în mijlocul protestatarilor, întărindu-le ţinta („jos PSD!”), a părut şi chiar este total neadecvată faţă de mobilul protestelor! Coaliţia de guvernare se clatină iar. Tăriceanu este vocal, faţă de alţii care tac, dar gândesc la fel, şi nu este de acord cu candidatura, la preşedinţie, a premierului Dăncilă. Sondajele nu-s deloc încurajatoare pentru amândoi! Mâna lungă a lui Dragnea, cel care şi-a schimbat guvernele ca între rude care se ceartă, încă mai apasă pe scorul viitor al PSD. Certurile de până acum, mai ales cu Firea (totuşi câştigătoare a celei mai grele redute – Bucureştiul), se decontează acum în imaginea deloc îmbietoare a PSD în faţa unor alegeri capitale: preşedinţie şi Parlament.

Luptele politice nu aveau cum să nu se repercuteze în pacea socială, greu afectată în ultimul timp. Nemulţumirile multor categorii sociale – în pofida politicilor salariale şi de pensii promovate de PSD în sprijinul celor mulţi – vor atârna greu la urne…

Distribuie pe Facebook

Traian Ulmeanu

See Full Bio