Citesc prin ziare că a început construirea celui mai lung tunel subacvatic din lume, de 18 kilometri, care va lega Germania de Danemarca. Călătoria între Hamburg şi Copenhaga, prin Marea Baltică, va fi redusă astfel la mai puţin de trei ore, faţă de patru ore şi jumătate, cât e în prezent. Pe aici vor circula – peste vreo şapte ani, când vor fi gata lucrările – 70 de trenuri de marfă şi 38 de trenuri de pasageri în fiecare zi. Banii puşi la bătaie: 7 miliarde euro.
Un drumar veteran din Argeş – inginerul Ioan Gheorghe – mă trage de mânecă şi îmi spune că în China a fost inaugurată deja o autostradă, de 11 kilometri, sub apele mării. Ce pot spune? Lumea civilizată cam pe aici se află în materie de infrastructură de transport. În aceste date, diferenţa dintre ei şi noi e, poate, de un secol…
Despre drumurile din Argeş noi scriem şi… tot scriem, dar ele au rămas la fel de jalnice de vreo 30 de ani încoace! Noutăţi în domeniu nu avem prea multe: după „lupte seculare”, se lucrează – aşa cum aţi aflat – pe anumite tronsoane de pe autostrada spre Sibiu şi la drumul expres spre Craiova. Iar cu o listă întreagă a drumurilor naţionale din judeţ, „cele mai proaste din ţară”, preşedintele Mânzână şi deputata Bucura Oprescu s-au dus recent la colegu’ ministru Grindeanu; sperăm ca de pe urma acestei vizite să rămână nu doar o fotografie, ci şi o finanţare atât de necesară pentru reparaţii şi asfaltări.
Despre astfel de demersuri, utile, dar rare şi insuficient susţinute, inginerul Ioan Gheorghe – şef timp de două decenii al drumarilor din Argeş – are o vorbă: „apă de ploaie”. El pledează şi pentru o implicare serioasă – cu dezbateri de proiecte privind întreţinerea şi exploatarea reţelelor rutiere – a firmelor de construcţii, a cercetătorilor şi proiectanţilor, a administratorilor de drumuri la nivel local şi naţional, a specialiştilor, provocaţi astfel la un „brain storming”, la o „furtună a creierelor” menită să urnească lucrurile în domeniul ăsta atât de prăpădit. Un prilej pentru o astfel de reuniune ar fi, de pildă, congresul naţional de drumuri şi poduri, din toamnă, de la Timişoara.
Altminteri, rămâne cum s-a stabilit: unii cu tuneluri subacvatice, alţii cu… apa de ploaie.