Monumentele au rolul de a întregi „cartea de vizită” a unui oraş. Spre regretul nostru şi probabil al tuturor localnicilor care ţin la imaginea oraşului în care-şi duc zilele, starea unor monumente din Piteşti este deplorabilă. Poate cădem în ispita exagerării, dar sunt de ajuns câteva exemple pentru a ne face o imagine de ansamblu. Fotografiile stau mărturie. Problemele ar putea fi rezolvate dacă ar exista interes din partea aleşilor locali.
Soţii Teodorovici, desconsideraţi
Despre plăcile de marmură care cad precum frunzele toamna din soclul monumentului închinat cantautorilor basarabeni Doina şi Ion Aldea Teodorovici am scris recent în paginile ziarului nostru, dar pesemne mai marii oraşului au ratat acele numere ale „Argeşului”. Paradoxal, monumentul este situat la câţiva paşi de clădirea Prefecturii! În condiţiile în care în ultima vreme se dezbate intens problema unirii Basarabiei cu Ţara, mulţi pensionari care stau de vorbă pe băncile din jurul monumentului cred că, de fapt, starea jalnică a acestuia exprimă desconsiderarea valoroşilor cântăreţi de peste Prut, plecaţi prematur.
Nici Bălcescu nu se simte bine…
Exact în faţa Primăriei, la vreo 30 de metri se află statuia revoluţionarului Nicolae Bălcescu. Dar nici măcar aici starea monumentului nu este bună, ba dimpotrivă. Mergeţi în spatele lui şi priviţi soclul din care lipsesc multe plăci ceramice. Unui meseriaş nu i-ar lua mai mult de jumătate de ceas să rezolve problema, dar cine să-i dea comanda?
Simbolul Unirii cu steag… bicolor
Turiştilor care trec pe bulevardul I.C. Brătianu le este dat să vadă, măcar din „fuga” maşinii, figura impozantă a poetului Grigore Vieru. Bustul de bronz este amplasat pe un soclu de piatră, în dreptul Tribunalului Comercial care-şi desfăşoară activitatea în clădirea defunctei „cantine a partidului” din anii comunismului. Lesne de recunoscut de la distanţă, poetul care spunea că patria lui este limba română are ataşată de-a lungul soclului o bandă care, odinioară, a simbolizat Tricolorul. Din cauza vicisitudinilor vremii, din cele trei culori sfinte pentru români au mai rămas… două, şi-alea decolorate de parcă ar fi de pe la 1918. Sunt doar câteva exemple de statui şi monumente lăsate în paragină. Vă vom prezenta şi altele, până când îi vom determina pe edili să ia măsurile care se impun.
Eduard TOMAZIU