Nu știu dacă-i potrivit să pun această întrebare la sfârșit de an, dar eu îndrăznesc s-o pun. Asta și pentru că tânăra generație, prin chiar nepotul meu, mă întreabă de ce nu continuăm „Premiile de Excelență”, inițiativă ajunsă la cea de a 22-a ediție și întreruptă de pandemie.

Păi, mă trezesc eu spontan răspunzându-i la întrebare, tot printr-o întrebare: unde sunt modelele, excelențele, cui să oferim premiile? A, sigur, sunt colegii din presă, care, vorba d-lui Mînzînă, s-au grăbit, după „modelul lansat de nea Mișu”, să premieze cei mai puternici oameni ai Argeșului, pe cei mai înalți, pe cei mai…”, dar, să fim serioși, chestiunea nu mai are credibilitate, nu mai e… serioasă.

Și spun asta, fiindcă la noi, după ’89, s-a pierdut cultura respectului, măreția lui. Toată lumea se trage de brăcinar, iertați-mi expresia, cu toată lumea. Și, asta, mai ales în lumea presei. Am un condei ori o tastă la îndemână, îl pleznesc pe primar, pe președinte, pe lider, că-mi dă mâna, e democrație, nu?! Și asta este posibil fiindcă, la noi, ca oriunde, dar mai ales după mintea reprezentanților „corectitudinii politice”, mediocritatea se simte în elementul ei. Altminteri, gândul că este cineva superior le dă unora o stare de disconfort. Cum tot disconfortul îl încearcă și la ideea de cultură, de tradiție, de valori clasice, de elită, de carte, de etică, de biserică. Azi, aceste valori, spun ei, slujesc pe cine nu trebuie. De regulă, majoritatea, care, chipurile, are un legământ cu toate aceste valori, inclusiv cu transcendența.

Știu, veți spune, v-am pierdut. Ce treabă are „politically correct” cu valorile noastre, cu mințile noastre excepționale, că le avem sau nu? Păi are, fiindcă din cadrul indivizilor unei societăți ne alegem noi modelele de urmat, cei care împing societatea înainte. Iar eu, unul, mai mereu atent la performanță, că asta mi-e meseria, nu prea mai văd indivizi exemplari care să-și exercite funcțiile sociale, să fie modele. Căci, altminteri, sănătatea unui popor constă în existența modelului și acceptarea lui firească, așa cum zice Ortega y Gasset în „Spania nevertebrată”. Da, îmi veți spune, mă contrazic singur, căci eu și nu altcineva am scris despre un primar vertebrat, când Cristian Gentea și-a prezentat fertil raportul la doi ani – iar acum online-ul de la Argeșul strâmbă din nas plimbându-se prin târgul Piteștiului –  eu am scris cu firească acceptare despre Badea, Mînzînă, Văsîi. Care sunt așa și pe dincolo.

Da, am scris și voi mai scrie, când este cazul chiar la superlativ, fiindcă sunt de acord cu scriitorul spaniol că, în popor, e necesar să existe indivizi dotați exemplar ca rasa să progreseze, iar nu să șchiopăteze. Că sunt savanți, precum la noi acad. Gh. Păun, că sunt artiști eminenți, precum Ilfoveanu, industriași precum, mă repet, Gh. Badea, politicieni precum… E, aici e aici, mă împotmolesc, nu îndrăznesc să dau un exemplu, fiindcă mulți dintre ei au excelat în… manipulare. Să reiau fraza, așadar, sunt oameni care au inventat roata, becul, apa caldă, de ale căror realizări beneficiem cu toții. Cum am și dat exemple în „Catalogul firmelor”, care se va afla pe piață în câteva zile. Sunt modele. Dar, altminteri, cum ne alegem noi azi modelele? După pălărie, iar nu și ce-i sub ea, cum se întâmplă adesea cu cei pe care-i prezentăm ca fiind „mai puternici”. Păi, asta nu-i meserie, e negustorie! Mai bine să alergăm după femei sublime, că este mai permisibil, mai credibil.

Dar nu doar cu ele vom „prospița”, cum ar zice Caragiale. Ci cu excelențe care chiar să fie eminente, de elită și pe care să nu obosim să le căutăm și să le promovăm. Fie și la „Premiile de Excelență”. Dar, repet, dacă depistăm excelențe, eminențe, nu făcătură. Căci, de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Dar, vorba ceea, niciodată nu e târziu! Iar în ce ne privește le vom onora ca atare. Vă așteptăm cu nominalizările. Pe bune!

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio