Astăzi, la ora 10.30, la Primăria Piteşti va fi semnat contractul de finanţare cu bani europeni pentru modernizarea Bazinului Olimpic. Acesta prevede reabilitarea reţelelor de utilităţi, montarea unor echipamente noi specifice activităţii sportive, înlocuirea uşilor şi geamurilor interioare şi exterioare, termoizolarea clădirii, amplasarea unui lift la scara principală de acces pentru persoane cu dizabilităţi fizice, înlocuirea panourilor de faţadă, cu păstrarea arhitecturii, montarea unei instalaţii de recirculare a apei din cuva bazinului şi a uneia de încălzire şi de tratare a apei. Nu în ultimul rând, se vor monta două boilere pentru prepararea apei calde menajere, cu acumulare, legate la instalaţia de încălzire şi conectate la câte un grup de 10 panouri solare, fiecare. Se va înlocui întreg sistemul de iluminat cu corpuri electrice cu LED. Valoarea proiectului este de 15,8 milioane lei.
Undă verde pentru modernizarea Bazinului Olimpic
Advertisement
Advertisement