Uncategorized

Salvată de la moarte de poliţişti locali

Salvată moarte poliţişti — Detalii actualizate despre Salvată moarte poliţişti, pe scurt, în articolul de mai jos.

Salvată moarte poliţişti

Salvată moarte poliţişti
Rodica R şi a tăiat venele lângă un izvor

Viaţa unei femei care a încercat să se sinucidă a fost salvată de intervenţia promptă a unor poliţişti locali, care au sunat la 112 şi au stat lângă cea în cauză până când a fost preluată de o echipă medicală.

Miercuri după-amiază, am aflat de la Bogdan Aristănţoiu, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Piteşti, o patrulă se afla în misiune în zona Pieţei Ceair din municipiu. Ajunşi în dreptul unui izvor de pe strada Mihai Eminescu, agenţii au văzut o femeie care tocmai îşi tăiase venele cu intenţia clară de a-şi lua viaţa. Poliţiştii locali au intervenit rapid, i-au acordat femeii care sângera puternic primul ajutor şi au sunat la 112, iar în scurt timp a sosit o ambulanţă SMURD. Echipa medicală a preluat-o pe Rodica R., de 37 de ani, care nu are niciun adăpost şi trăieşte pe străzi, şi a transportat-o la spital. Aceasta a primit îngrijiri de specialitate şi este în afara pericolului.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Val. Nicolau Val. Nicolau