Uncategorized

CONTROALE LA HOŢII DE CURENT ELECTRIC

CONTROALE HOŢII CURENT — Detalii actualizate despre CONTROALE HOŢII CURENT, pe scurt, în articolul de mai jos.

CONTROALE HOŢII CURENT

#PRIMA ACŢIUNE DE CONTROL – ÎN COMUNA HÎRTIEŞTI

CONTROALE HOŢII CURENT
controale electrica

În această dimineaţă, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş și Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș au participat la o acţiune comună de control în colaborare cu reprezentanţi ai Distribuţie Energie Oltenia, pe raza localității Hârtiești din judeţul Argeş. Acţiunea s-a desfăşurat în scopul prevenirii şi combaterii furtului de energie electrică potrivit prevederilor Legii nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale.

În urma verificărilor efectuate, au fost identificate patru imobile, pe raza satului Lespezi, care erau branşate ilegal la reţeaua distribuitorului de energie electrică, fapt pentru care reprezentanţii Distribuţie Energie Oltenia au procedat la dezafectarea instalaţiilor improvizate, iar jandarmii au procedat la întocmirea documentelor de constatare conform Codului de Procedură Penală şi prevederilor Legii nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale.

Au rezultat 4 dosare cu 8 infracțiuni, care au fost înaintate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt de energie electrică şi branşarea ilegală la reţeaua de energie electrică.

Aceste acțiuni se vor desfășura și în perioada următoare.

Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale. Context local: evenimentele din Argeș și Pitești sunt urmărite constant de redacție pentru a oferi cititorilor informații clare, verificate și utile. Revenim cu detalii pe măsură ce apar confirmații oficiale.

Mai multe știri din județ pe Ziarul Argeșul.

Pentru context regional, vezi și Wikipedia — Argeș.

Asistent Ziarul Argeșul

Argeşul Argeşul