Un zmeu, o carte şi un… preşedinte – Ziarul Argeşul

Da, a descins la noi în Piteşti, ca şi zmeul din poveste care a trimis înainte buzduganul. Cel puţin aşa mi s-a părut mie. Mai întâi a bântuit aşa un zvon, cum că a scris cineva o carte teribil de bună despre salvarea României. După care altcineva ne-a trimis la ziar o recenzie a ei. Mărturisesc că nu-mi spunea nimic nici numele autorului cărţii, nici al recenzentului. M-am interesat. Autorul este… „om mare”, cu preumblări şi pe afară. Adică expert în chestiunile ăstea globale cu „dezvoltarea durabilă” (despre o strategie de dezvoltare durabilă ne vorbea altădată şi dl Văcăroiu; mai păstrez CD-ul), apoi coordonator de proiecte guvernamentale, în fine, preşedinte al Clubului de la Roma pe Europa.

Păi, asta pare să fie ceva. Este totuşi o carte de vizită într-o lume bântuită de impostori. Drept care, dau drumul spre publicare recenziei, chiar dacă n-am şi cartea ca să-mi pot face o părere. Puţin mai târziu, colaboratorul nostru, dl Badiu, mă invită la o lansare de carte a d-lui Călin Georgescu. Cu un titlu incitant „Cumpăna României”. Care-mi aminteşte de o altă carte, citită pe sub mână: „Pe marginea prăpastiei”, a lui Ion Antonescu. Aşa-i! Ne cam aflăm pe marginea prăpastiei şi ar merita să merg şi eu la lansarea cărţii. Cu atât mai mult cu cât insistă, printr-un amic, şi dl Dumitru Constantin Dulcan. Care doreşte să-mi afle părerea despre cel ce ar fi urmat să devină prim-ministru al României.

Am fost la întâlnirea respectivă şi puţin s-a discutat despre carte, aş zice chiar deloc, ci mai mult despre hibele ţării ăsteia a noastre, cu care unii dintre puternicii zilei, de afară şi dinlăuntru, se joacă „de-a purceaua”. Adică, pe noi ne cam trimit după jir (fructul fagului), iar ei se înfruptă din uleiul rezultat. Cine sunt ei? Îi cam ştim. Cel puţin unii dintre noi îi cam bănuim, iar dacă nu-i ştim, îi devoalează fără menajamente şi Ilie Şerbănescu în volumul „România, o colonie la periferia Europei”, şi Călin Georgescu în „proiectul de ţară” din cartea mult comentată. Era să uit! O bună parte dintre ideile vehiculate de dl Georgescu le aflasem cu ani în urmă citind „A treia forţă. România profundă”, sub semnătura lui Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon.

Toate aceste trei cărţi susţin, răspicat, adevăruri care ne dor. Şi ne dor rău, fiindcă după 26 de ani continuăm să ne lamentăm că am fost guvernaţi prost, fie de „băieţi deştepţi”, fie de incompetenţi ori de-a dreptul de jefuitori ai avuţiei naţionale la drumul mare. Rezultatul? Trăim rău şi cu frică, fiindcă aşa putem fi manipulaţi mai uşor. Cu frica de a rămâne fără un loc de muncă, de a nu avea unde locui, ce mânca etc. Desigur, nu toţi, dar cei mai mulţi. Şi uite aşa guvernaţi, vreo trei-patru milioane de români au părăsit ţara. Ce-i grav, foarte grav, este nu doar că ne-am antamat subsolul, bogăţiile patrimoniale ale ţării, că am lăsat să fie jefuite pădurile ş.a.m.d.

Şi mai grav este că ne-am îmbolnăvit de frică, de stres, un stres care ucide mai abitir decât cancerul. Mult mai grav este că suntem atacaţi pe frontul valorilor noastre fundamentale, în substanţa fibrei noastre morale sub tirul ucigător al „politicii corecte”, a cărei ţintă este să inverseze raporturile democratice. Susţinătorii acesteia tună şi fulgeră spunând că a venit vremea să asculte şi majoritatea de minoritate.

Mă rog, nu insist pe această temă, fiindcă va trebui s-o facem într-un spaţiu mai larg şi mai aplicat. Cum bine ştiu cititorii, şi „Premiile de Excelenţă” ale ziarului nostru s-au născut tot ca o reacţie la gestul pramatiilor şi impostorilor care s-au căţărat în copacul puterii până sus, la vârf. Aşa am ajuns aproape chiriaşi în propria noastră ţară, peste 30 la sută din terenul agricol, care ar trebui să fie patrimoniu naţional, se află deja în mâna străinilor, cum o recunoaşte chiar preşedintele Iohannis. Onorabilul domn Georgescu vine la Piteşti să ne spună, mai fluent şi mai convingător în carte decât în discursul său, că există soluţii, că nu trebuie să disperăm şi să-i aşteptăm pe cei de afară să ne rezolve problemele. Că n-o vor face, doar se vor face că nu mai pot de grija noastră. Şi „grija” asta o vedem bine, îi simţim pe pielea noastră efectele distructive.

Care ar fi soluţiile? „Prosperitate prin simplitate” – răspunde dl Călin Georgescu. La întrebarea – bună – pusă de o studentă, cum se împacă ideea din proiectul său de ţară, aceea de a-l promova pe micul întreprinzător vizavi de politica marilor corporaţii, a răspuns simplu: să mergem toţi să cumpărăm de la românul nostru, şi nu de la supermarketul construit la noi, dar în beneficiul altora. Şi – nu mai vin cu alte argumente, cartea este bună, merită citită! – la acest răspuns sala s-a încălzit, a aplaudat, iar cineva s-a trezit să-i propună d-lui Georgescu să „accepte” să devină preşedintele României. Sincer să fiu, chestiunea nu mi-a plăcut, a părut regizată. Am avut sentimentul că sunt manipulat, că mă aflu la o lansare de candidatură, nu de carte.

Dar, mă rog, s-ar putea să mă înşel, drept care le-aş sugera organizatorilor unor astfel de întâlniri să fie mai prudenţi. Cel puţin nu asta era tema la care fusesem invitat şi eu, şi ceilalţi din sală. Însuşi autorul cărţii declară din prima pagină a cărţii că „eu nu sunt politician şi nici nu voi fi niciodată membru de partid”. Şi atunci, hodoronc-tronc cu propunerea asta, care a picat ca nuca-n perete. Ori a fost o strategie de lansare prost gândită şi manageriată? Păcat de om şi de ideile avansate într-o carte care, repet, merită procurată şi citită! Iar apoi să vorbim concret de modalităţile prin care să „ne recâştigăm libertatea spiritului şi demnitatea”, adică despre modele economice şi sociale, despre „adaptări locale ale spaţiului, timpului, energiei, solului, apei şi inteligenţei umane”. Sunt provocări ale viitorului şi doar aşa ne vom salva: „investind în infrastructura viitorului”.

Mihai GOLESCU