Nu vi se întâmplă și dumneavoastră, noaptea, când n-avei somn, să ieșii pe balcon sau în curte, să ascultai cum respiră orașul? Orașul dumneavoastră drag sau mai puin drag, în care v-ai născut ori aţi aterizat. Din dorină ori întâmplare. Orașul care, iată, respiră greu de poluare, până la sufocare. Din cauza nebuniei de mașini care-l cutreieră, îl dâlvăresc în lung și-n lat. Orașul „plombat” cu urâenii de tot felul, arhitectonice, edilitare, stradale. Orașul cu infrastructuri gata să se ducă de râpă? Dar, totodată, orașul care ne este totuși drag, tare drag…
Miemis-aîntâmplatșitare m-am bucurat de decizia curajoasă luată de colega mea de platou, Cristina Munteanu, care, deși jurnalist rasat, a acceptat invitaia de a fi comunicator al Primăriei Pitești. Gest, ce-i drept, uimitor pentru cei care nu sunt obișnuii ca un gazetar bun să-și părăsească meseria, totuși stimată, invidiată, pentru un post de „funcionar”. Din câte știu eu chiar de la Cristina, nu-și va trăda profesia de jurnalist, este ocupaia ei de bază, dincolo de cea de lector universitar ori purtător de cuvânt. Rămâne la televiziune în continuare, să inovăm dialogurile Argeșului la emisiunea „Subiect de presă”. La urma urmei, ce este jurnalismul altceva decât comunicare? Or, primăria noastră chiar are nevoie de cineva care să se implice intelectual și oficial în demersul de a visa cu ochii deschiși la un oraș pe care ni-l dorim distins, confortabil, util și, mai ales, respirabil.
Și câte nu sunt de făcut, dincolo de comunicarea deseori deficitară a autorităii locale cu piteștenii! Ne-am săturat să vedem cum se veștejește un oraș din cauza corupiei, cârpăcelii, nepriceperii unor consilieri locali orbii de spectrul culorilor politice. La cât de talentată e în mai tot ce face, cu Cristina Munteanu ‒ și, desigur, în primul rând, cu noul primar Cristian Gentea ‒ cred că am putea încerca să reformăm mai tot ce este de reformat în urbea noastră. Care are ceva vechime, și renume, și zestre patrimonială, și relevană naturală, și potenial uman. Din păcate, cel economic a fost defrișat cu o inconștienă inimaginabilă! Că, la urma urmei, asta am reușit să facem „bun”încei30deanide democraie originală. Să dărâmăm suportul lui economic pe motiv că a devenit „fier vechi”.
Poate că ar trebui început cu regândirea proiectului de oraș, din perspectiva viiitorului, a folosului pe care-l poate aduce inteligena artificială. Dar, mă gândesc, mai ales a recuperării mentalităii de cetăean onest al Piteștiului. Sau, dacă vrei, a virtuilor lui. Care să se simtă mândru că trăiește într-un oraș civilizat, prosper, curat, iubitor deculturăși-decenu?-de divertisment. Sigur, de calitate! Și cum să poi realiza lucrurile astea, dacă tu, autoritate, nu i-l faci părtaș pe cel care locuiește aici? Nu-l conștientizezi de importana atitudinii sale, a gesturilor care să-l onoreze? Nu-l cointeresezi?
Cum să faci treaba asta? Păi, și cu ajutorul unui bun comunicator care să aibă la el judecata și cuvintele necesare. Pentru comunicarea și clarificarea tuturor problemelor cu care se confruntă colectivitatea.
Care sunt teribil de necesare, dar rău puse în circulație, irelevante pentru cei cărora le sunt destinate. Poate că noul tandem ar merita să încerce să culeagă idei despre buna gestionare a orașului, invitând la un joc de simulare, antrenant și pasionant ‒ de tipul „SimCity” ori „Tycoon” ‒ pe toți cei interesați de creșterea spirituală și materială a urbei noastre. Să trăiască, pe ecran, un vis cu ochii deschiși. Spre ce vor ei în orașul de pe Argeș.
P.S. Mă gândesc – de ce nu? – că astfel vom beneficia și de o cronică a Piteștiului, așa cum a făcut Adriana Săftoiu cu „Cronică de Cotroceni”. Dar scrisă de Cristina Munteanu. Cu șarm și liberă de contract.
