Primarul comunei Corbi, Virgil Baciu, este cunoscut pentru acţiunile sale pro-unire cu Basarabia şi de conservare şi promovare a tradiţiilor populare. Nu e de mirare, aşadar, că şeful administraţiei publice locale din Corbi este unul dintre apropiaţii lui George Simion, preşedintele Platformei Unioniste 2012, cel care şi-a anunţat pe 12 ianuarie candidatura la alegerile europarlamentare din mai 2019. Mai mult, Baciu a anunţat că îl va susţine pe Simion. „De George Simion mă leagă o frumoasă prietenie întemeiată pe aspiraţiile noastre comune îndreptate spre refacerea unităţii teritoriale şi sufleteşti a tuturor românilor de bună credinţă. Am desfăşurat împreună mai multe acţiuni în ultimii ani, iar în 2018 i-am fost alături şi la Marşul Centenarului, după care am mers la Parlamentul European, la începutul toamnei. Eu l-am asigurat că mă voi implica în strângerea de semnături necesare pentru depunerea candidaturii, dar şi în campania electorală, pentru a-i convinge pe alegători că merită să-i dea voturile lor, ca să fie ales. Îmi doresc ca un patriot cum este George Simion să facă auzită vocea românilor oprimaţi chiar şi în ţara lor – cum se întâmplă în anumite judeţe unde sunt minoritari – în Parlamentul European!”, a declarat primarul Virgil Baciu.
Un unionist pentru europarlamentare?
Advertisement
Advertisement