Poliţiştii de la imigrări din judeţ au depistat un cetăţean din Turcia care nu a părăsit ţara la expirarea perioadei legale de şedere. Acesta a fost sancţionat contravenţional şi obligat, prin decizie de returnare, să părăsească teritoriul României.
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Argeş au organizat, în cursul zilei de luni, o acţiune în scopul prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor pe raza de competenţă. Cu acest prilej a fost depistat un tânăr 20 de ani, din Turcia, cu şedere ilegală. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că tânărul a intrat legal în România în baza unei vize de lungă şedere, însă la expirarea valabilităţii acesteia nu a părăsit teritoriul ţării noastre.
Ca urmare a celor constatate, oamenii legii au emis pe numele împricinatului o decizie de returnare de pe teritoriului României, prin care este obligat să părăsească ţara în termen 15 zile şi, totodată, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 400 lei.
Serviciul pentru Imigrări Argeş continuă acţiunile pentru prevenirea şi combaterea şederii ilegale a străinilor, utilizând toate resursele proprii de care dispune şi cooperând cu toate instituţiile care au atribuţi în acest domeniu, în scopul menţinerii unui climat de ordine şi linişte publică în rândul comunităţii argeşene.
„Facem apel către toţi cetăţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale, la sediul Serviciului pentru Imigrări Argeş, din bulevardul Republicii, bl. E3c, Mezanin 2, la numărul de telefon 0248.222.328, e-mail ag.igi@mai.gov.ro, sau vizitând site-ul public la adresa www.portaligi.mai.gov.ro”, se precizează într-un comunicat transmis redacţiei de serviciul argeşean pentru imigrări.