În 16 iunie 2014, Silviu Iulian Cristescu Dulceanu, din Alexandria, judeţul Teleorman, a chemat în judecată Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş, solicitând instanţei să dispună anularea procesului-verbal de constatare a unei contravenţii la regimul circulaţiei, precum şi a măsurilor dispuse în baza acestuia, mai exact suspendarea dreptului de a conduce un vehicul pe drumurile publicei. Analizând probele dosarului, unde printre altele se preciza că pe DN 65 Piteşti – Slatina nu existau marcaje rutiere şi nici semne de circulaţie, Judecătoria Piteşti i-a dat câştig de cauză şi a anulat actele de constatare întocmit de agentul de circulaţie. Hotărârea a rămas definitivă şi irevocabilă prin neapelare, însă considerând că poliţistul a procedat abuziv, spre sfârşitul lunii decembrie 2015 bărbatul a sesizat conducerea poliţiei argeşene, precum şi Direcţia Rutieră din cadrul IGPR. În ianuarie 2016, IPJ Argeş i-a răspuns că întrucât au fost reclamate aspecte de natură penală care ar fi fost comise de agentul de circulaţie, sesizarea şi anexele ataşate au fost înaintate, în original, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti pentru soluţionare. Un răspuns similar a primit, în februarie 2015, şi de la Direcţia Rutieră a IGPR.
Problema care-l nemulţumeşte pe Silviu Dulceanu este că deşi a cerut cu insistenţă să i se comunice numărul sub care dosarul a fost înaintat la Parchetul Piteşti, nici la această dată nu a primit un răspuns. „Întrucât au trecut peste patru luni şi nu am primit răspuns, pe 13 mai 2016 am depus o nouă solicitare înregistrată sub nr. 343952 la IPJ Argeş. După 30 de zile, prin adresa cu nr. 344671/14.06.2016 am revenit la solicitarea anterioară, iar în plus atenţionam conducerea IPJ că nu s-a încadrat în termenul legal de răspuns şi că îmi rezerv dreptul de a mă adresa forurilor superioare. Recent, m-am adresat şi prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, căruia îi solicit acelaşi lucru: să mi se comunice numărul de înregistrare al dosarului referitor la respectivul agent de circulaţie, trimis, aşa cum se susţine, de IPJ Argeş spre competentă soluţionare. Solicitarea înaintată parchetului este în termen şi sper să primesc un răspuns avizat. Consider că demersul meu este cât se poate de normal, mai ales că nu cer să mi se comunice date din dosar sau elemente de anchetă, ci vreau să ştiu doar numărul de înregistrare al lucrării. Chiar şi dacă, să presupunem, procurorul ar fi dat o soluţie, aceasta ar fi trebuit să-mi fie comunicată”, ne-a declarat Silviu Dulceanu.
În ceea ce ne priveşte, credem că omul nu abuzează de dreptul la petiţie, iar un răspuns ar putea clarifica lucrurile şi ar elimina unele suspiciuni care se pot naşte pe marginea acestui subiect.
Val. NICOLAU