De când a apărut nebunia cu „Balena albastră”, Piteştiul a devenit un punct de atracţie pentru tinerii care acceptă provocările acestui joc bolnav. Deşi pare greu de crezut, unii vin din alte oraşe pentru că, spun ei, aici găsesc o sumedenie de „obiective” unde se pot fotografia punându-şi viaţa în pericol.
A invocat „Simfonia” ca să facă nebunia
Cu prilejul „Simfoniei”, am acceptat să fiu ghidul unui student din Craiova care susţinea sus şi tare că abia aşteaptă să vadă „spectacolul floral”. Da’ de unde? Nici nu ne-am salutat bine că am şi aflat motivul real pentru care tânărul dorea cu atâta ardoare să vină la Piteşti: „Sincer, nu mă interesează florile şi parada, am văzut din tren un bloc abandonat pe care vreau să-l fotografiez” – a spus tânărul. M-a întrebat apoi dacă mai sunt şi alte asemenea „obiective” în afară de blocul G1 din cartierul Tudor Vladimirescu (vizibil din tren). I-am arătat Casa Universitarilor şi alte imobile părăginite care, deşi imortalizate cu ajutorul aparatului foto, nu l-au incitat atât de puternic precum blocul-fantomă situat în proximitatea căii ferate. Mi-am luat inima în dinţi şi l-am condus într-acolo, fără să mă gândesc la ce avea să urmeze. Primul lucru pe care l-am observat a fost că intrările în imobil erau ferecate cu sârmă şi pentru o clipă m-am liniştit. Am tras câteva cadre lângă un vagon ruginit, după care i-am propus să ne întoarcem în centru.
Breşa a fost găsită
„Distracţia abia acum începe! Hai la bloc că trebuie să găsim un mod să pătrundem în el” – a spus hotărât individul. Şi… l-a găsit. Una dintre „intrări” avea sârma îndoită şi trasă într-o parte, probabil de alţi indivizi care s-au aciuat acolo sau cine ştie ce altceva au făcut. În interiorul imobilului, după cum probabil intuiţi, nu aveai altceva de văzut decât gunoaie, mesaje şi desene ameninţătoare. Treptele ne-au permis să urcăm până la ultimul etaj (etajul IV, cred), unde oaspetele nostru a spus că are de gând să facă nişte poze spectaculoase. Iniţial, am tras nişte cadre cu priveliştea de ansamblu asupra cartierului. Apoi, a scos din geantă aşa-zisul „selfie stick”, l-a conectat la telefon şi, fără să ezite, s-a deplasat către marginea unui balcon nefinalizat de unde putea să cadă în orice clipă în gol. S-a întors cu spatele către hău şi, cu mâna tremurândă, a început să facă fotografii. Mai multe, ca să aibă de unde alege. Trebuie să recunosc că m-am speriat şi m-am retras într-un colţ unde să mă simt cât de cât protejat.
Tinerii au ştiut
Câţiva copii care circulau pe stradă l-au văzut şi au ghicit imediat despre ce e vorba: „Uite-l pe ăla sus acolo, joacă «Balena albastră»!”. Din fericire, nu a fost vorba de ultima lui misiune. Un pas greşit însă şi totul se termina. Îmi este greu să comentez şi mă simt cumva vinovat de cele petrecute. Oare trebuia să sun imediat la Poliţie? La Salvare? Am stat în expectativă deoarece m-am gândit că orice gest nefiresc din partea mea ar fi putut atrage reacţii extreme din partea acestui tânăr care, în viaţa de zi cu zi, pare doar un om dornic să „trăiască clipa”. Dar nu aşa!
George OLTEANU
