Advertisement
Un tânăr din Argeș a ieșit la plimbare cu permisul de conducere fals.
În ziua de 10 iunie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat un bărbat de 23 de ani, din Corbeni, care conducea un autoturism pe DN 7C, pe raza localității de domiciliu și a prezentat, pentru control, un permis de conducere susceptibil a fi fals.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că bărbatul nu deține permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335, 320 și 323 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Foto: descriptiv
Advertisement